Bucharest International Dance Film Festival anunță câștigătorii celei de-a opta ediții

Unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans,BIDFF – Bucharest International Dance Film Festival și-a desemnat câștigătorii duminică seara, 11 septembrie, după patru zile concentrate de competiții de scurtmetraje, lungmetraje în premieră națională, experiențe VR imersive, ateliere interactive, conferințe cu profesioniști din domeniu și tururi cinematografice ghidate. 

Omari ‘Motion’ Carter (UK), coregraf și percuționist corporal, pasionat de cultura hip hop, fondator al casei de producție The Motion Dance Company, Katia Pascariu (RO) – actriță, performer și activist cultural și Monica Stan (RO) – scenaristă și regizoare, au fost membrii juriului care a decis câștigătorii celei de-a opta ediții. Scurtmetrajele câștigătoare BIDFF ’22 au fost alese din 26 de producții înscrise în cinci mari calupuri: THRESHOLD ZONES, DANGER ZONES, ECTOPIC ZONES și HIP ZONES în Competiția internațională, precum și HYPOTHETICAL ZONES în Competiția națională.

În Competiția internațională, unde au participat 21 de scurtmetraje din 25 de țări, premiul pentru Cel mai bun film, în valoare de 1.000 de euro, a fost acordat scurtmetrajului „Isn’t It a Beautiful World”, regizat de Joseph Wilson (UK), o producție jucăușă, îndrăzneață, exploratoare și improvizatoare, care atinge cu curaj tema identității de gen și a imaginii corporale.

Juriul a acordat și o mențiune specială filmului „Trumpets in the Sky”, al regizorului palestinian, stabilit în Liban, Rakan Mayasi, un scurtmetraj inconfortabil, care dovedește profunzime în simplitatea sa, ne confruntă cu lucruri pe care nu le vedem și ne lasă să ne întrebăm dacă există întuneric în bucurie.

Dintre cele cinci scurtmetraje românești selectate în Competiția națională, titlul de Cel mai bun film românesc și un premiu în valoare de 500 euro a fost acordat producției „Dancen”,regizată de Corina Andrian. Potrivit juriului, filmul a ieșit în evidență prin calitatea sa conversațională și intimă și a reușit să creeze o simbioză între corp și spațiu. Claritatea interpreților a purtat juriul într-o călătorie frumoasă, și este un exemplu despre ce putere imensă pot să aibă mișcarea și gesturile mici.

În aceeași secțiune, scurtmetrajul „I Had Been Sleepwalking”, în regia lui Bogdan Balla, a primit mențiunea specială BIDFF, juriul considerând că filmul deschide o discuție despre o istorie care nu este rezolvată complet, și are o atmosferă intimă, care amestecă istoria personală și cea colectivă. 

În perioada 8 – 11 septembrie, ediția a 8-a a Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) a cuprins peste 25 de evenimente culturale, reunite sub tema (UN)SAFE ZONES/ ZONE (NE)SIGURE. Dedicate publicului și comunităților de artiști, evenimentele au fost organizate în cinci mari secțiuni – BIDFF FILMS, BIDFF SHORTS, BIDFF COMMUNITY, BIDFF IMMERSIVE și BIDFF EXPAND – și au fost găzduite de partenerii festivalului: Institutul Francez (Cinema Elvire Popesco), Cinema Muzeul Țăranului, Centrul Național al Dansului, /SAC @ MALMAISON, Fabrica Grivița, CINEMAX Veranda, Grădina cu Filme – Cinema and More și Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice „Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen“.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *