„Noaptea Muzeelor la Sate” pe 2 septembrie, in toata tara
Prima ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate va avea loc sâmbătă, 2 septembrie 2023, și propune publicului peste o sută de obiective, evenimente culturale și programe educative organizate de entități muzeale sau organizații private, în spații cu valoare istorică și de patrimoniu din satele și comunele din 32 de județe ale României.
O premieră la nivel european, noua marcă culturală propusă de Rețeaua Națională a Muzeelor invită vizitatorii să descopere o lume neștiută a spațiului rural din România: muzee și colecții muzeale, case memoriale, gospodării țărănești conservate in situ, castele, domenii nobiliare, cetăți, biserici fortificate sau de lemn, colecții de artă și istorie religioasă ale unor ansambluri mănăstirești, muzee parohiale, centre de artă, ateliere, centre culturale, mori, mausolee, hambare, centre de pompieri și multe alte atracții.
Detalii complete despre organizarea generală și programul evenimentelor din 2 septembrie se actualizează permanent pe website-ul Noaptea Muzeelor, în secțiunea https://noapteamuzeelor.org/noaptea-muzeelor-la-sate/participanti/, precum și pe rețelele de comunicare ale instituțiilor culturale implicate.
Cu ocazia acestei ediții inaugurale a evenimentului, Rețeaua Națională a Muzeelor din România a lansat și o campanie națională de dezvoltare de programe educative adresate copiilor și tinerilor din comunitățile rurale, prin care participanții înscriși la eveniment își pot promova și exploata colecțiile și patrimoniului cultural deținut. În colaborare cu Asociația „Da’DeCe”, RNMR a creat un KIT educațional, pus gratuit la dispoziția tuturor celor interesați pe website-ul Noaptea Muzeelor la Sate, secțiunea Resurse pedagogice.
„Pentru muzeele și entitățile din toată țara care și-au anunțat participarea la Noaptea Muzeelor la Sate și, în general, pentru cei interesați să conceapă programe pentru public am creat un kit pedagogic dedicat educatorilor muzeali și muzeografilor. Kitul cuprinde diverse tipuri de abordare a evenimentelor pentru public, într-un mod participativ, o structură flexibilă a unui atelier de educație muzeală în funcție de grupe diferite de vârstă, exemple de activități punctuale și sugestii practice pentru realizarea unor resurse destinate vizitei autonome sau a recuzitei pentru atelierele organizate. (…) Din această interacțiune se vor naște cu siguranță idei noi foarte valoroase pe care abia aștept să le descopăr în cele mai mici muzee din România. Vă încurajez să marcați ziua de 2 septembrie în agendă pentru o călătorie din sat în sat.” – Iulia Iordan, specialist în domeniul educației culturale la Asociația „Da’DeCe”, autoarea pachetului educativ Noaptea Muzeelor la Sate.