Evenimente Archive
Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF) s-a încheiat duminică, pe 1 octombrie, cu ceremonia de premiere a celor mai bune filme de avangardă prezentate anul acesta în cele trei secțiuni competiționale. Monisme, debutul regizorului Riar Rizaldi, prezent la București în primele zile de festival, a fost desemnat câștigătorul Marelui Premiu BIEFF
Turneul caritabil „Tenis pentru Fapte Bune”, organizat de Asociația The Social Incubator în parteneriat cu Eurosport și Warner Bros. Discovery, a adunat donații în valoare de 65.000 de euro.
Câștigătorii premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2023, cea mai înaltă distincție europeană în domeniu, au fost sărbătoriți, în seara de 28 septembrie 2023, în cadrul unui eveniment la nivel înalt, desfășurat la emblematicul Palazzo del Cinema din Lido, Veneția.
Printre invitații celei de-a 6-a ediții TIFF Oradea se numără actori, regizori și protagoniști de film documentar care le propun orădenilor întâlniri la Teatrul de Stat, Sala Transilvania, Filarmonica, Sinagoga Sion, dar și în Piața Unirii. Astfel, între 29 septembrie și 1 octombrie, spectatorii au ocazia să urmărească peste 30 de filme românești și internaționale și să îi întâlnească pe actorii Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, pe
Compania independentă de teatru Vanner Collective invită spectatorii din București la un maraton de spectacole menite să îi pună pe gânduri, care se vor desfășura în diferite spații culturale în intervalul 28 septembrie – 6 octombrie. Echipa creativă își propune să le vorbească oamenilor despre teme actuale, despre care uneori e greu să discutăm, într-o
Salonul de Carte Bookfest revine la Târgu Mureș cu o ediție de gală, bogată în lansări de carte, întâlniri cu personalităţi de seamă, sesiuni de autografe și un concert de muzică folk. Între 28 septembrie și 01 octombrie, la Teatrul Național Târgu Mureș, îi puteți întâlni pe Gabriela Adameşteanu, Radu Paraschivescu, Simona Antonescu, Anca Vieru, Emilia Faur, Cristian Manolachi, Alexandru Stermin, Cristian
Porțile festivalului Neversea se redeschid pentru cea de-a șasea ediție, una plină de energie, culoare și cele mai emoționante răsărituri de pe o plajă din Europa. Ediția din 2024 va avea loc în perioada 4-7 iulie, pe plaja Neversea, din Constanța.
În perioada 15-18 februarie 2024, în cele patru zile de festival, UNTOLD va transforma Expo City Dubai într-un paradis al diversității muzicale și culturale. UNTOLD este un festival recunoscut la nivel mondial pentru show-urile uluitoare și producțiile vizuale impresionante și își va face debutul în Orientul Mijlociu, la Expo City Dubai, între 15-18 februarie 2024.
Atmosfera de festival începe să se instaleze în Oradea, orașul care peste două săptămâni va găzdui un maraton cinematografic, la cea de-a șasea ediție TIFF Oradea. Programul acestei ediții cuprinde peste 30 de titluri sonore, filme premiate în marile festivaluri internaționale, dar și un număr record de avanpremiere românești proiectate în prezența echipelor, care vor încânta
Fidel misiunii sale de a duce în atenția publicului românesc creații cinematografice inovatoare și artişti care explorează cu îndrăzneală limitele limbajului cinematografic, Festivalul Internațional de Film Experimental București (BIEFF) prezintă în cadrul celei de-a 13-a ediții o retrospectivă eveniment dedicată cineastului portughez Pedro Costa, o figură emblematică a cinemaului contemporan, a cărui operă – remarcabilă atât din punct de
NOVA Festival, aflat la cea de-a 4-a ediție (16 – 30 noiembrie) continuă programul NOVA GROW inițiat anul trecut, alături de UniCredit Bank, prin care acordă o bursă de dezvoltare unui artist aflat la început de drum, pasionat de rolul noilor tehnologii în procesul creativ actual.
Agenția Națională pentru Sport anunță ediția 2023 a proiectului România Be Active – Săptămâna Europeană a Sportului, derulată în țara noastră printr-o serie de evenimente care vor marca noua campanie #BeActive a Uniunii Europene, care promovează un stil de viață activ și sănătos și contribuie la conștientizarea importanței sportului și a vieții active pentru sănătatea și starea
Devenită deja tradiție, retrospectiva pe care Animest o dedică anual țărilor cu o prezență puternică pe harta internațională a filmului de animație aduce în focus, la cea de-a 18-a ediție, cinematografia Letoniei. Sosit din țara invitată, va avea parte de un showcase în programul festivalului și Atom Art, studioul de film invitat la București. Nume reprezentative din domeniu vor fi prezente
4 instalații imersive, 6 speakeri, 4 ateliere new media și un call de aplicații pentru o rezidență artistică este sumarul ediției #4 a NOVA Festival, care se va desfășura în perioada 16 – 30 septembrie, în București, în 5 locații: Galeria Galateca, AREAL, Centrul Național al Dansului, Teatrelli, CINETic UNATC, Cinema Elvire Popesco.
TÓTEM, cel de-al doilea lungmetraj al regizoarei Lila Avilés, se află în selecția oficială a celei de-a XIX-a ediţii Bucharest International Film Festival (BIFF), secțiunea competițională. Proiecțiile filmului vor avea loc la Cinema Union, pe 19 și 21 septembrie, în prezența regizoarei care va răspunde, la final, întrebărilor din partea publicului. Biletele pot fi deja achiziționate online.
Printre invitații celei de-a 14-a ediții Noaptea Albă a Filmului Românesc se numără actori, regizori și producători de film care se vor întâlni cu publicul în sălile de cinema sau la proiecțiile în aer liber. Astfel, în seara de 15 septembrie spectatorii au ocazia să urmărească peste 30 de filme și scurtmetraje românești în peste 10 locații
SoMe Festival, proiect inițiat de Asociația Culturală Marginal, invită participanții la explorare urbană și experiențe imersive în București între 22 septembrie – 12 octombrie. În urma unui apel deschis, la care au aplicat 58 de artiști din 19 țări, au fost selectate 33 de lucrări video și scurtmetraje, care pot fi văzute în tot atâtea
Pentru prima dată în jumătate de secol, Trofeul Super Bowl a ajuns în Europa, unde a rămas timp detrei zile pentru a fi admirat de către pasionații de fotbal american. Cu această ocazie, MuzeulFotbalului din București a amenajat o secțiune nouă, la un nou etaj, dedicată fotbalului american.
Din ce în ce mai curajoase în abordarea stilurilor de animație, ancorate în realitatea zilelor noastre sau desprinse dintr-o lume a fanteziei, cele 15 filme incluse în Competiția Românească la cea de-a 18-a ediție Animest conturează o imagine optimistă asupra viitorului animației autohtone.
Creatorii celei mai frumoase experiențe de festival au pregătit inițial 10.000 de abonamente pentru prima rundă de vânzări. Cu toate acestea, peste 60.000 de fani înregistrați pe site-ul festivalului și-au dorit să achiziționeze abonamentele care le asigură intrarea în acest tărâm magic.