Evenimente Archive
Pe 15 și 16 decembrie 2023, vineri și sâmbătă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul din Sibiu la seria de evenimente „Madrigal de Crăciun, la Sibiu”. Corul Madrigal va susține două Concerte Extraordinare de Colinde și va lansa cele mai noi albume discografice și cărți de Crăciun.
“METAMORPHOSIS”, bradul realizat de echipa UNTOLD, a fost cel mai licitat brad în cadrul celui mai mare eveniment caritabil al anului, Festivalul Brazilor de Crăciun, organizat de Salvați Copiii România. UNTOLD a participat pentru a treia oară la acest eveniment.
Concertele se țin lanț pe scena West Side Christmas Market, Târgul de Crăciun organizat de UNTOLD UNIVERSE în Parcul Drumul Taberei. Direcția 5, Andia, Alexandra Ungureanu și Șuie Paparude sunt doar câțiva dintre artiștii care vor urca pe scenă săptămâna aceasta. Concertele se vor desfășura, în fiecare zi, începând cu ora 19:30. Intrarea este gratuită.
Anul viitor, scena principală UNTOLD, va fi locul premierelor și aparițiilor speciale pentru un festival din România.
Timp de 4 zile, UNTOLD va transforma Expo City Dubai într-un paradis al diversității muzicale și culturale. UNTOLD, un festival recunoscut la nivel mondial pentru show-urile uluitoare și producțiile vizuale impresionante, își va face debutul în Orientul Mijlociu, în Expo City Dubai, între 15-18 februarie 2024.
Timp de 5 zile, Timișoara devine tărâmul experiențelor fantastice, cu multiple proiecții de filme de lungmetraj în premieră națională sau în avanpremieră la Timișoara, cu invitați speciali, filme de scurtmetraj și documentare despre mitul contelui Dracula.
Festivalul Brazilor de Crăciun este, de 23 de ani, evenimentul caritabil al anului și este considerat un moment al generozității, este evenimentul la care binele își spune povestea. Sensul vieții este să-ți găsești darul, iar scopul este să-l oferi, pentru că a face bine e modul în care lumea se repară.
Minivacanța în West Side Christmas Market începe pe 29 noiembrie cu Fuego și se continuă până pe 3 decembrie cu Gașca Zurli, Bibi, Irina Sârbu & Band și Holy Molly.
Producătorul autohton de produse de hârtie Elfi, care a lansat recent prima hârtie igienică de lux din România, Elfi Couture, transformă opulența în act caritabil și arată că igiena nu ar trebui să fie un lux în România.
Decembrie e despre gratitudine, dar și despre bucuria de a dărui. Mai presus de toate, decembrie e despre magia momentelor împreună. Pentru al doilea an consecutiv, unteatru va celebra aceste momente în mijlocul comunității alături de care a crescut. Între 4 și 14 decembrie, în dar pentru iubitorii de teatru, 10 dintre cele mai îndrăgite producții
Vineri, 24 noiembrie 2023, la ora 19:00, va avea loc deschiderea oficială a Târgului de Crăciun ,,Planeta Crăciun”, primul târg de sărbători organizat de UNTOLD Universe în Cluj-Napoca și unul dintre cele mai așteptate din România. Târgul este organizat în Piața Unirii din Cluj-Napoca și va fi deschis în fiecare zi, în perioada 24 noiembrie
Festivalul UNTOLD a fost recompensat cu trofeul la categoria “Best Foreign Festival”, în cadrul Heavent Festival Awards, eveniment care a avut loc săptămâna trecută, în Paris, în Porte de Versailles.
Dracula Film Festival, unul dintre cele mai importante festivaluri de gen din întreaga lume, prezintă prima ediție a festivalului de film fantastic Dracula TiMes, care va avea loc la Timișoara, în perioada 29 noiembrie – 3 decembrie, la Cinema Timiș și Faber.
Castelul Crăiței, cel de-al treilea lungmetraj regizat de Liviu Mărghidan, se apropie de lansarea în cinema, pe 24 noiembrie, distribuit de August Film. Acest moment va fi precedat de o serie de proiecții speciale, în câteva orașe din țară, în prezența echipei.
Cu dorința de a consolida un concept deja cunoscut, Film O’Clock International Festival anunță deschiderea înscrierilor pentru competiția de scurtmetraje a celei de-a patra ediții și adăugarea unei țări noi, Moldova, în lista de țări participante.
Pregătirile sunt în plină desfășurare pentru concertul Trooper Simfonic, care va aniversa cei 28 de ani de carieră pe care trupa i-a împlinit recent. Show-ul pe care îl pregătesc pentru scena Sălii Palatului este cel mai mare pe care l-au susținut vreodată în aceste aproape trei decenii, au declarat componenții formației. Alături de cei cinci
Cel mai recent proiect Muzeul Memoriei explorează perioada adolescenței petrecută în comunism, în perioada anilor ‘65-’74. Cercetarea transpusă într-o colecție de amintiri, mărturii, interviuri, fragmente din presă, ziare, televiziune și altele are la bază un gând simplu: care sunt asemănările și deosebirile între adolescența trăită astăzi și cea de acum două generații?
După succesul și impactul generat de târgul de Crăciun ,,West Side Christmas Market’’ la București, creatorii universului UNTOLD pregătesc anul acesta trei experiențe unice pentru sezonul sărbătorilor de iarnă și organizează două târguri de Crăciun, unul la București, altul la Cluj-Napoca și un târg de iarnă găzduit tot de orașul din inima Transilvaniei.
Indie Box, inițiativa din spatele mai multor proiecte artistice ai ultimilor 6 ani, precum [m]others, [ship of fools], Danstopic și Movemental, a lansat la începutul anului un proiect de terapie prin artă și cercetare artistică a cărui implementare s-a petrecut în două spitale de psihiatrie din țară: Spitalul Voila din Câmpina și Spitalul „Eftimie Diamandescu” din Bălăceanca, unde, în perioada martie – iulie s-au desfășurat 48 de
Just For Fun Comedy Festival invită toți iubitorii de comedie la o serie de spectacole de improvizație și stand-up comedy susținute de invitați internaționali speciali și comedianți români, în perioada 14-19 noiembrie 2023. Toți cei interesați de cunoașterea și dezvoltarea abilităților de improvizație și stand-up comedy au ocazia să participe la cele mai importante și