Peste 260.000 de participanti in cele patru zile de Neversea

Cea de-a patra editie Neversea a adunat peste 260.000 de oameni, care s-au bucurat in cele patru zile si patru nopti de festival de peste 150 de artisti nationali si internationali de renume. Astfel, editia din acest an stabileste un nou record, fiind editia cu cel mai mare numar de participanti de pana acum. Duminica, ultima zi a Neversea a fost unica pentru cei peste 63.000 de participanti care au venit la malul Marii Negre din toate colturile lumii sa se bucure de cea de-a patra editie a festivalului.

Cunoscutul rapper TYGA a stârnit zeci de mii de aplauze când a urcat pe mainstage și i-a impresionat pe fani atunci când a coborât de mai multe ori de pe scenă pentru a-i saluta și a da mâna cu ei. Înainte de încheierea show-ului, mai multe tinere au avut ocazia să urce cu el pe scenă și să danseze alături de el în fața mulțimii. Zeci de mii de fani au cântat în cor celebrul refren al piesei Ayy Macarena și nu numai.

Cu o energie incredibilă și însoțit de o trompetă, Timmy Trumpet a fost extrem de entuziasmat de fanii care au venit să îl vadă. Ca de fiecare dată, artistul a dansat pe scenă, a sărit de pe pupitru și a făcut un adevărat show. Celebrul DJ duo Dimitri Vegas & Like Mike, aflați în top 5 în clasamentul Top 100 DJ realizat de revista DJ Mag, a încins publicul care a avut ocazia să trăiască unul dintre cele mai frumoase ,,Crowd Control”. cei doi DJi.

Tujamo a închis ediția Neversea din acest an cu un show live, fără un setlist prestabilit. A mărturisit că i-a fost dor de publicul Neversea și s-a ghidat după energia acestuia, pentru a pune muzică live.

Headlineri ai festivalului Neversea, Delia și trupa sa au cântat alături de public piese vechi și noi. Energia de festival a fost ridicată și de fetele de la NERVO care, timp de 15 minute, au urcat pe scenă alături de Alexandra Stan.  

Leave a Reply

Your email address will not be published.