Primul concert LIVE de la SALA RADIO în 2021

Miercuri, 27 ianuarie (19.00), apreciatul dirijor TIBERIU SOARE se va afla la pupitrul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO, într-un frumos concert dedicat integral lui Mozart, de la a cărui naștere se împlinesc, chiar în ziua concertului, 265 de ani. Primele sale creații datează de la vârsta de 5 ani și în doar 35 de ani de viață genialul Amadeus a compus peste 600 de lucrări în aproape toate genurile muzicale ale timpului, dintre care 27 de concerte de pian! 

În concertul transmis LIVE de pe scena Sălii Radio veți asculta Simfonia nr. 35 – Haffner (creată cu prilejul înnobilării unui membru al familiei Haffner din Salzburg) și Concertul nr. 12, în interpretarea solistică a pianistului HORIA MIHAIL. 

Evenimentul va putea fi urmărit pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical și în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Concertul va fi transmis și în streaming live pe pagina oficială de Facebook a Orchestrelor și Corurilor Radio și pe cea a postului Radio România Muzical.

Dirijor al Operei Naționale București și dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu, TIBERIU SOARE  îşi desfăşoară activitatea artistică din anul 1999. Între anii 2012-2015, Tiberiu Soare a fost dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, înregistrând alături de aceste ansambluri numeroase succese atât pe scena Sălii Radio, cât şi în cadrul evenimentelor în aer liber sau a turneelor internaţionale. 

În septembrie 2010, Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra (London Philharmonic Orchestra), alături de celebra soprană Angela Gheorghiu. Au urmat apoi alte concerte importante dirijate pe mari scene ale lumii, alături de Angela Gheorghiu: 2013 – Royal Festival Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regală (Royal Philharmonic Orchestra), Praga (Sala Smetana), Munchen (Filarmonica din Munchen) şi Paris (Opera Royal – Palatul Versailles). În 2014, în Germania, a dirijat Hof Symphoniker Orchester într-o gală de operă, în cadrul unui festival anual – Schlossfestspiele (Festivalul de la Castel), eveniment urmat în același an de concerte la Théâtre des Champs-Elysées – Paris, Musikverein Graz – Austria, Sala Concertgebouw – Amsterdam și Baden-Baden (Festspielhaus) – Germania.

După 14 ani de studii în România, pianistul HORIA MIHAIL a urmat cursurile Universităţii din Illinois, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995. După ce a fost lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002, ca solist al Filarmonicii. În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra ș.a. Horia Mihail este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio și consilier pe probleme de cultură al Primăriei Municipiului Brașov.

Leave a Reply

Your email address will not be published.