Filme romanesti de Cannes care se vad la ANONIMUL

Patru filme romanesti, de lungmetraj si scurtmetraj, care au premiera internationala in cadrul Festivalului de la Cannes, vor fi prezentate la ANONIMUL IIFF, intre 9-15 august, la Sfantu Gheorghe, in Delta Dunarii.

ÎNTREGALDE, cel de-al șaptelea film semnat de Radu Muntean, inclus în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului de la Cannes , o captivantă poveste  cu accente de thriller despre limitele generozităţii, în care joacă Maria Popistaşu, Ilona Brezoianu, Alex Bogdan și Toma Cuzin se regăsește în programul ANONIMUL IIFF.

Proiectate în Semaine de la Critique și Cinéfondation, scurtmetrajele INTERFON 15 (r. Andrei Epure) și PRIN ORAȘ CIRCULĂ SCURTE POVEȘTI DE DRAGOSTE (r. Carina Dașoveanu) vor putea fi văzute la ANONIMUL IIFF în afara competiției, în timp ce WHEN NIGHT MEETS DAWN (r. Andreea Borțun), inclus în Quinzaine des Réalisateurs, face parte din competiția de scurtmetraj românesc a ANONIMUL IIFF. 

De asemenea, CÂMP DE MACI, lungmetrajul de debut al lui Eugen Jebeleanu, cu Conrad Mericoffer în rolul principal, va fi proiectat în cadrul festivalului, în afara competiției. Filmul a avut premiera internațională la Festivalul Internațional Tallinn Black Nights și a câștigat deja peste cinci premii.

Patru povesti puternice si incomode, realizate de tinere regizoare din Romania, completeaza programul festivalului cu o sectiune dedicata: EMPIRIC (r. Ioana Turcan), FRAGILE CODEPENDEȚA (r. Ioana Mischie), LOCURI ASCUNSE (r. Teona Galgoțiu) si SCURTA LECTIE DE ORNITOLOGIE (r. Miruna Minculescu).

Programul ANONIMUL 2021 cuprinde doua competitii de scurtmetraje, romanesti si internationale, o competitie de lungmetraj, precum si proiectii de film de lungmetraj si scurtmetraj in afara competitiilor, urmate de intalniri si dialoguri intre cineasti si public. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.