HIMERA, disponibil in cinematografe

„Himera” / „La Chimera”, o incursiune în universul fermecător al cineastei italiene Alice Rohrwacher, pe urmele unui englez îndrăgostit ce explorează tezaure antice și iubiri pierdute, va avea premiera în cinema de vineri, 19 aprilie, distribuită de Independența Film.

Nominalizat la Palme d’Or, Cannes 2023, și numit de Scene Now drept „capodoperă a realismului magic”, filmul semnat de Alice Rohrwacher, recunoscută pentru fabulele și basmele evocate în producțiile sale, este o poveste despre amintiri, legături și frumusețea tragică a trecutului și prezentului. În distribuție se regăsesc: Josh O’Connor, Isabella Rossellini și Alba Rohrwacher.

Plasată în anii ‘80, povestea îl urmărește pe Arthur, care se întoarce într-un mic sat de pe litoralul Mării Tireniane. Este vânător de relicve etrusce, activitate ilegală pe care o practică alături de un grup de bandiți veseli. Arthur are un dar: poate localiza golul mormintelor etrusce. Un gol care i-a lăsat amintirea iubirii pierdute, Beniamina…

Într-un interviu oferit publicației Vogue, regizoarea Alice Rohrwacher a dezvăluit că inspirația pentru acest film a venit din propria sa experiență de viață, având în vedere copilăria petrecută în Etruria, o regiune din centrul Italiei, locuită cândva de etrusci, bogată în morminte antice și artefacte. „Filmele vin întotdeauna de departe – deseori au o lungă perioadă de incubație și apoi înfloresc când simt ele nevoia. Am adunat aceste povești de-a lungul unei lungi perioade de timp. Dar întotdeauna am fost pasionată de arheologie. Am o licență în acest domeniu și mereu am avut o fascinație pentru munca arheologilor. A face un film este destul de asemănător cu ceea ce face un arheolog, pentru că reușesc să vadă o poveste în locuri în care alții văd doar o grămadă de pietre. Ei reușesc să recompună o poveste, împletind-o din bucăți minuscule abandonate pe care le găsesc.”, spune Alice Rohrwacher.

„Himera” aduce împreună trei formate de film – 35mm, Super 16mm și 16mm – pentru a evoca o prezență umană asemănătoare descoperirii amprentelor digitale pe un vas antic. Această alegere deliberată adaugă textură filmului, a cărui imagine o semnează Hélène Louvart, care a mai colaborat cu Rohrwacher la scurtmetrajul „Le pupille”, și este totodată un omagiu adus istoriei cinematografiei, dar și o oportunitate pentru publicul tânăr de a descoperi aceste formate laolaltă.

Programul „Himera” în cinematografe aici: hwww.independentafilm.ro/project/la-chimera/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *