„The Golden Glove” – thrillerul soc al lui Fatih Akin, din 21 iunie in cinema

The Golden Glove/Manusa de Aur”, cel mai nou film semnat de Fatih Akin, un thriller socant despre Fritz «Fiete» Honka, criminalul in serie care a ultragiat Hamburgul in anii ‘70, ajunge pe marile ecrane din Romania din 21 iunie, distribuit de Independenta Film.

Inspirat de un caz real si avand la baza bestsellerul scris de Heinz Strunk, „The Golden Glove spune povestea lui Fritz «Fiete» Honka (Jonas Dassler), un ucigas in serie care ataca femeile din districtul felinarelor rosii din Hamburg, atragandu-le in apartamentul sau din mansarda.

La prima vedere, Fritz „Fiete” Honka este un ratat demn de milă. Bărbatul cu fața distrusă își petrece nopțile la „Mănușa de Aur”, barul din cartier, în timp ce urmărește femei singure. Niciunul dintre obișnuiții barului nu suspectează că aparent inofensivul Fiete este, de fapt, un monstru. Filmul lui Fatih Akin spune povestea reală a lui Fritz Honka, un bărbat care a ucis și dezmebrat cel puțin patru femei, și a barului său preferat, unde cântecele germane siropoase fac bețivii să lăcrimeze, iar alcoolismul este un reflex împotriva suferinței și a nostalgiei.

Bulversant și tulburător, filmul regizorului german de origine turcă Fatih Akin îl are în rolul principal pe tânărul și atrăgătorul actor Jonas Dassler, în vârstă de doar 23 de ani. De nerecunoscut sub machiajul special, care a adus și un premiu acestei pelicule, Jonas Dassler se metamorfozează într-un psihopat alcoolic, sadic și declasat, care a terorizat Hamburgul în anii ‘70.

Filmul a socat audienta inca de la premiera din cadrul Festivalului de Film de la Berlin prin abordarea deosebit de brutala a vietii mizere si a crimelor teribile infaptuite de Fritz «Fiete» Honka.

Leave a Reply

Your email address will not be published.