Vara cu actiune Warner TV
Trei filme de actiune care expun situatii dramatice, dar si comice fac parte din programul lunii iulie al postului Warner TV. „Evadare in zori / Rescue Dawn” (2006), scris si regizat de Werner Herzog, cu Christian Bale, Steve Zahn si Jeremy Davies in distributie, va putea fi urmarit pe 22 iulie, de la ora 21:00. Filmul inspirat din intamplari reale relateaza eforturile pentru supravietuire facute de un pilot american in timpul Razboiului din Vietnam.
În 1966, în prima sa misiune, una clasificată, locotenentul Dengler este trimis din Vietnam în Laos. Avionul lui este atacat, doborât și el rămâne în junglă. Capturat de o grupare înarmată și ținut prizonier, el pune la cale un plan de evadare și de salvare a altor bărbați ținuți ostatici.
Warner TV difuzeaza in premiera, pe 25 iulie, de la ora 20:40, comedia de actiune „Un politist si jumatate / Collision Course” (1989), regizata de Lewis Teague.
Cu Pat Morita și Jay Leno în rolurile principale, filmul are în centru un agent special japonez și un polițist din Detroit care colaborează pentru a da de urmele unui prototip de turbocompresor care a fost furat. Urmăriri periculoase și spectaculoase și umor de situație și de limbaj sunt elementele cheie ale acestui lungmetraj.
Filmul de televiziune „Uragan la Seattle / Seattle Superstorm” (2012), regizat de Jason Bourque, va fi difuzat pe 29 iulie, de la ora 20:55. Din distributie fac parte Esai Morales, Ona Grauer, Jared Abrahamson și MacKenzie Porter.
Un cercetător NASA se mută în Seattle pentru a fi alături de logodnica lui, locotenent în Marină. Când un obiect neidentificat este doborât de armată și cade în strâmtoarea Puget Sound, încep să apară mai multe fenomene meteorologice ciudate. Nou formata familie trebuie să găsească un mod de a se salva și de a salva orașul.