Despre dependenta de dulce

Nu stiu altii cum sunt dar eu am nevoie de dulce cand fac efort intelectual. Cat e de intens efortul… ramane sa judece altii, fapt este ca imediat ce detectez un vag, foarte vag miros de creier ars, deindata incep sa scormonesc prin frigider, prin dulapul din bucatarie, ma rog cam peste tot in speranta ca voi gasi glucidul salvator.

O astfel de stare m-a pocnit ca un tramvai acum cateva zile si ce credeti, dupa scormonirea chiar si a celor mai inimaginabile locsoare, cautarile mele nu au dat niciun rezultat! Nimic, frate! Frig afara, ger de-a binelea, miez de noapte… voi ce ati fi facut in locul meu? Sa mananc zahar cu lingura nu mi s-a parut o alternativa, asa incat am inceput sa caut ceva dulce… pe internetul punct ro. Si dintr-una-ntr-alta, iata-ma ajuns la un anume blog culinar, Retete culinare ca la mama acasa.  Am zis (strigat) MAMA! Sa mananc monitorul sau ce?
Daca ar fi fost posibil prin cine stie ce magie neagra sa o aduc in fata mea in momentul cu pricina pe autoarea acestui blog (pentru care am tot respectul, de altfel), as fi legat-o de calorifer si-as fi pus-o sa-mi faca cel putin 10 prajituri! Pai treaba-i asta sau sadism curat, sa terorizezi omu’ plin de pofte cu asemenea poze?

Dupa ce m-am autotorturat suficient cu lectura si evaluarea retetei de prajitura kinder pingui, pe care am concluzionat ca nu o sa pot sa o fac in aceasta viata, am dat de o alta reteta care mi s-a parut mult, mult mai potrivita abilitatilor mele culinare: reteta de ciocolata de casa. Hm… mi-am spus… de ce nu? Da, radeti dupa pofta inimii, am facut ciocolata de casa! 
Cica zaharul, zaharul vanilat si apa se pun la fiert – eu zahar vanilat nu am, nu pun. Cat o fi 450 de grame de zahar? Vreo juma’ de punga, clar, dar daca nu e exact ce s-o intampla? Iaca am si lapte praf, dar punga e desfacuta si nu am cu ce sa cantaresc, asa ca dupa ce fierb apa cu zaharul ala cat ma taie capul si in niciun caz nepricepand recomandarea autoarei – “Cu cat siropul va fi mai legat (ca pentru fondante, se ia o picatura intre aratator si degetul mare si daca atunci cand se despart degetele, se formeaza o “coarda”, se intinde un fir subtire de la un deget la altul, inseamna ca siropul e suficient de legat)…” – trantesc in siropul pe care nu-l verific la “coarda” un pachet de unt, cacao si incep sa torna la lapte praf, amestecand vartos. Cand simt ca nu mai merge cu lingura, imi plonjez mainile si bineinteles ma ard, bag repede dejtele-n gura si… hmm! Ma, e buna! E asa de buna ca daca nu m-as fi ars la degete nu as fi crezut vreodata ca-i facuta de mine! Asa ca ma cuprinde entuziasmul si mai framant, umplandu-mi constant gura pofticioasa cu atat cat imi incape-n pumn din masa vascoasa si calda si demential de buna la gust. Ce ramane, pun frumos intr-o tavita si mai si netezesc cu grija, ca de-acum pofta mi-o alinasem. Asa incat pot sa ma laud cu manopera, ciocolata de casa, facuta in casa, de nimeni altul decat subsemnatul! Cine-ar fi crezut ca-i asa de simplu?
11 Responses to “Despre dependenta de dulce”
  1. Alexandru February 1, 2011
  2. Glappy February 1, 2011
  3. Cristian Lisandru February 1, 2011
  4. Gerhald February 1, 2011
  5. Vlad February 1, 2011
  6. val33ntyn February 1, 2011
  7. Cristian Dima February 1, 2011
  8. Nice February 1, 2011
  9. Copilu de Lego February 2, 2011
  10. val33ntyn February 2, 2011
  11. Gabi February 3, 2011

Leave a Reply

Your email address will not be published.