Seriale Archive
„Până ce banii ne vor despărți” („Hasta que la plata nos separe”, 2022) – Din 3 aprilie, câte două episoade, de luni până vineri, de la ora 18:00
După premiera de succes din Franța (unde este difuzat de CANAL+), noul serial western „Django” va fi difuzat pentru prima dată în luna aprilie și în alte țări europene, inclusiv în România prin intermediul Focus Sat. Producția filmată integral în România este un western original cu o distribuție incluzivă, care cuprinde nume celebre precum Matthias
Din 16 martie, în fiecare joi, de la ora 21:00, DIVA difuzează – în premieră în România – câte două episoade din cel mai recent sezon din serialul „Premisa unui dezastru” („Departure”, lansat în 2019), o coproducție Canada/SUA/Marea Britanie. Această poveste cu accente polițiste a fost ultimul proiect al lui Christopher Plummer, care a murit
În 30 martie, Focus Sat aduce în exclusivitate în România noua producție Canal+ Original „Paris Police 1905” (sezonul 2 al serialului noir francez „Paris Police 1900”), care va fi disponibilă în Aplicația Focus Sat și la Focus Sat TV (luni și joi, de la ora 22:00).
O pilulă albastră a schimbat lumea. Descoperită dintr-o întâmplare, dezvoltată și promovată mai mult decât orice medicament din istorie, Viagra a declanșat un puternic val de controverse. Folosind arhive din anii ‘90 și interviuri exclusive cu specialiști din echipa inițială de cercetare, inclusiv cu Dr. David Brown, cunoscut drept părintele Viagra, Ian Osterloh, coordonatorul echipei
Serialul italian polițist „Blanca” (2021) este inspirat de seria de romane ale scriitoarei și fostei educatoare Patrizia Rinaldi (62 de ani). Și este centrat pe o tânără nevăzătoare, care și-a transformat dizabilitatea într-o superputere și a devenit profiler consultant, specializat în decodarea auditivă. Din 27 februarie, DIVA vă invită să vă petreceți serile de luni
Pentru prima dată în istoria Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unul dintre cele mai importante din lume, un serial românesc a fost inclus în categoria Berlinale Series. Spy / Master, o producție Max Original, a avut premiera mondială luni, 20 februarie, în cadrul unui eveniment dedicat, la care au participat peste 270 de invitați.
Din 20 februarie, de luni până vineri, de la ora 15:50, la DIVA vă așteaptă câte două episoade din sezonul 4 al serialului american „Pompierii din Chicago” (Chicago fire, 2012-prezent). Seria a patra a fost difuzată în SUA în perioada 2015-2016 și are 23 de episoade.
Din 14 februarie, cea mai aglomerată secție de urgență din Chicago își deschide larg porțile, la DIVA. În fiecare zi de marți, de la ora 21:00, postul de televiziune a programat câte două episoade din cel mai nou sezon al serialului american despre medici „Camera de gardă” (2015-prezent). Această a opta serie a fost lansată
Producția originală Max Original Spy / Master este primul serial românesc nominalizat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Filmat în București și Budapesta și co-produs cu Warner TV Serie (Germania), serialul va avea premiera mondială în cadrul Berlinale Series.
Marion – Din 2 februarie, câte două episoade, de la 21:00, în fiecare joi. Creat de Danielle Thiery și cu distribuția formată din Louise Monot, Gwendolyn Gourvenec și Bertrand Nadler, cele 6 episoade au fost lansate în 2022.
Din Columbia, direct la DIVA vine noua telenovelă, premieră în România, Durere și vindecare (Enfermeras, 2021). Spitalul Santa Rosa își deschide larg porțile și expune munca, viața și pasiunile personalului medical, din 2 ianuarie, în câte două episoade difuzate de luni până vineri, de la ora 17:50.
Magnum, detectiv particular (Magnum P.I. 2020) vine cu un nou sezon la DIVA, din 2 ianuarie, de luni până vineri, de la 20:00.
În ianuarie detectivele Astrid Nielsen (Sara Mortensen) și Raphaëlle Coste (Lola Dewaere) se întorc la DIVA, cu premiera în România a sezonului trei al apreciatului serial procedural Astrid și Raphaelle. Noile episoade sunt programate în zilele de luni, de la ora 21:00, începând cu data de 2 ianuarie.
Durere și vindecare (Nurses / Enfermeras, 2019) Din 2 ianuarie, de luni până vineri, două episoade de la 18:00
Focus Sat TV aduce publicului, în luna cadourilor, trei seriale europene unice, producții Canal+ Original, premiere în România. În ajunul Crăciunului, românii sunt invitați la un maraton emoționant al serialului Toate acele lucruri (All Those Thinghs We Never Said), urmează Regăsirea (Awake / Kljun, 2021), din care vor fi difuzate câte două episoade, de marți
Serialul „Lois & Clark: The New Adventures of Superman” va avea premiera la Warner TV pe 5 decembrie, iar în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 17:10, vor fi difuzate câte două episoade.
Hayu, serviciul video-on-demand (SVOD) al NBCUniversal International cu conținut reality tv, pe bază de abonament, este disponibil de azi în România și în alte 15 țări din Europa Centrală și de Est. Această lansare este o etapă naturală, ca urmare a succesului înregistrat de acest serviciu pe alte piețe europene, fiind disponibil din 2021 în
Numărătoarea inversă până la sfârșitul acestui an a început, iar Focus Sat TV anunță un program special pentru cea mai festivă perioadă a anului, deschide larg tolba și aduce patru noi seriale, producții Canal+ Original, premiere în România. Serile de luni și joi, aduc episoade din Poarta roșie (La Porta Rosa), ajunul Crăciunului pregătește un
Serialul american de aventuri „Smallville”, cu Tom Welling în rol principal, va avea premiera la Warner TV în luna decembrie. Toate cele zece sezoane ale producției vor fi difuzate începând cu 5 decembrie, iar de luni până vineri, de la ora 19:05, vor putea fi urmărite câte două episoade ale serialului.