untold Archive
Magia UNTOLD revine în 2024 și, odată cu ea, oportunitatea de a face parte dintr-una dintre cele mai mari experiențe muzicale din lume. A doua ediție a campaniei “Soul Ticket” oferă 100 de abonamente General Access pentru fanii festivalului UNTOLD.
A început inregistrarea pentru UNTOLD DUBAI 2025. Fanii festivalului se pot inregistra pe untold.ae/register pentru a avea acces la primele abonamente cu prețuri speciale pentru cea de a doua ediție a festivalului din Dubai. Totodata, cei care se înregistreaza vor afla primii, data și locul de desfașurare al festivalului.
Organizatorii festivalurilor UNTOLD și Neversea dau startul celei mai longevive inițiative de donare de sânge din România, BLOOD NETWORK, care a ajuns, în acest an, la a 10-a ediție. De la începutul campaniei au fost salvate peste 60.000 de vieți, cu ajutorul a peste 18.000 de donatori din întreaga țară.
Mai sunt 86 de zile până la cea de-a 9-a ediție UNTOLD, iar fanii au ocazia să voteze festivalul preferat în Top 100 cele mai mari festivaluri ale lumii.
BURNA BOY, câștigător al unui premiu Grammy la categoria “Best Global Music Album”, va ajunge in aceasta vară pe scena principală a festivalului UNTOLD. Artistul, originar din Nigeria, are concerte sold-out pe marile arene ale lumii. Ed Sheeran, Justin Bieber, J Balvin, Stormzy, USHER, Chris Martin, 21 Savage, Jay Cole, Sam Smith, Beyonce, Khalid, Major
În fiecare vară, Cluj-Napoca devine epicentrul unei experiențe de festival memorabile, UNTOLD, care reușește să redefinească standardele industriei muzicale în fiecare ediție. În acest an, UNTOLD și Visa lansează UNTOLD CREATORS, o inițiativă dedicată viitoarei generații de creatori de festival din România.
Așteptat în fiecare vară cu emoție de fanii veniți din peste 100 de țări ale lumii, UNTOLD și-a reconfirmat statutul de festival de top, reușind ca în fiecare ediție să ofere experiențe unice. Organizatorii anunță un nou nume din lineup-ul festivalului, un artist premiat cu un Grammy, DJ și producătorul de origine sud-africană, Black Coffee.
Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive la categoria “Best Male Rock Vocal Performance” va ajunge în această vară pe scena principală a unuia dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume, UNTOLD. Recent, Kravitz a primit o stea pe celebrul bulevard “Hollywood Walk of Fame”, iar discursul fiicei sale Zoe Kravitz
UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, se pregătește să-și deschidă porțile universului magic în perioada 8-11 august pentru sutele de mii de fani din întreaga lume, pentru care organizatorii pregătesc noi experiențe memorabile și un lineup impresionant în care sunt incluși DJ de top la nivel global: Dimitri Vegas & Like Mike,
În cele patru zile și patru nopți de festival, UNTOLD Dubai a setat un record de participanți, peste 185.000 de fani din întreaga lume au ales să descopere, în premieră pentru Emiratele Arabe Unite, universul UNTOLD, și să combine realul cu imaginarul.
A doua zi a călătoriei în lumea fascinantă a universului UNTOLD Dubai a fost o experiență extraordinară pentru cei peste 50.000 de fani entuziaști ai festivalului. Mainstage-ul UNTOLD s-a transformat într-un loc al bucuriei și al emoțiilor intense, pe care toți cei prezenți le-au trăit alături de cei mai mari artiști și DJ ai lumii.
Prima zi a festivalului UNTOLD Dubai a depășit așteptările participanților si ale artiștilor de nivel internațional, stabilind un record de participare la un eveniment în Emiratele Arabe Unite: peste 40.000 de fani din întreaga lume. În felul acesta, UNTOLD, brand românesc născut la Cluj-Napoca, își respectă promisiunea făcută, aceea de a fi partenerul strategic al
Mai sunt 7 zile până la cel mai mare și cel mai așteptat festival de muzică din Dubai, UNTOLD Dubai. INNA este singurul artist de live act care va urca pe scena principală a festivalului din Dubai, alături de Ellie Goulding, G-Eazy, PSY și mulți altii. Show-ul INNEI va avea loc duminică, alături de Timmy Trumpet,
Timp de 4 zile, UNTOLD va transforma Expo City Dubai într-un paradis al diversității muzicale și culturale. UNTOLD, un festival recunoscut la nivel mondial pentru show-urile uluitoare și producțiile vizuale impresionante, și își va face debutul în Orientul Mijlociu, în Expo City Dubai, între 15-18 februarie 2024.
Timp de 4 zile, UNTOLD va transforma Expo City Dubai într-un paradis al diversității muzicale și culturale. UNTOLD, un festival recunoscut la nivel mondial pentru show-urile uluitoare și producțiile vizuale impresionante, și își va face debutul în Orientul Mijlociu, în Expo City Dubai, între 15-18 februarie 2024.
“METAMORPHOSIS”, bradul realizat de echipa UNTOLD, a fost cel mai licitat brad în cadrul celui mai mare eveniment caritabil al anului, Festivalul Brazilor de Crăciun, organizat de Salvați Copiii România. UNTOLD a participat pentru a treia oară la acest eveniment.
Anul viitor, scena principală UNTOLD, va fi locul premierelor și aparițiilor speciale pentru un festival din România.
Timp de 4 zile, UNTOLD va transforma Expo City Dubai într-un paradis al diversității muzicale și culturale. UNTOLD, un festival recunoscut la nivel mondial pentru show-urile uluitoare și producțiile vizuale impresionante, își va face debutul în Orientul Mijlociu, în Expo City Dubai, între 15-18 februarie 2024.
Festivalul Brazilor de Crăciun este, de 23 de ani, evenimentul caritabil al anului și este considerat un moment al generozității, este evenimentul la care binele își spune povestea. Sensul vieții este să-ți găsești darul, iar scopul este să-l oferi, pentru că a face bine e modul în care lumea se repară.
Vineri, 24 noiembrie 2023, la ora 19:00, va avea loc deschiderea oficială a Târgului de Crăciun ,,Planeta Crăciun”, primul târg de sărbători organizat de UNTOLD Universe în Cluj-Napoca și unul dintre cele mai așteptate din România. Târgul este organizat în Piața Unirii din Cluj-Napoca și va fi deschis în fiecare zi, în perioada 24 noiembrie