vanzare Archive
Astazi, 31 ianuarie, se dă startul campaniei de presale la biletele de cinema pentru comedia MENTORII, primul lungmetraj produs de UNTOLD Universe. Cei care vor să vadă primii cea mai așteptată comedie a anului 2025, își pot cumpăra deja biletele și își pot alege cele mai bune locuri în sălile de film.
Începând de joi, 20 iulie 2023, vor fi puse în vânzare primele abonamente de festival pentru a șasea ediție NEVERSEA.
Si tu esti una dintre acele persoane care crede ca achizitionarea unei case este investitia vietii tale? Ei bine, nu trebuie sa iti fie teama atunci cand iti alegi viitoarea casa. Totusi, atunci cand doresti sa apelezi la agentii imobiliare Iasi, trebuie sa te inarmezi cu o lista de verificare pentru a nu uita nimic.
Atunci cand te muti al bloc, ai numai de castigat si nu o spun vecinii, ci expertii in imobiliare. De cele mai multe ori, atunci cand alegi sa stai intr-un apartament ai tot ce iti trebuie in raza cartierului in care locuiesti. Vasta gama de apartamente Iasi pe care o putem gasi pe fideliacasa.ro este
E-commerce, sau comertul pe internet, este, in prezent, cea mai frecventa forma de comert. Tot mai multi oameni opteaza pentru cumparaturile online in locul celor traditionale. Este mult mai usor si mai comod. Oamenii au devenit din ce in ce mai sedentari si prefera sa faca intr-un mod mult mai usor orice activitate, inclusiv cea
Degeaba ai o firma foarte buna si un produs pe masura daca nimeni nu a auzit de tine sau de produsul tau. Orice ai face, o componenta importanta in succesul unei afaceri va fi intotdeauna partea de promovare a ei. Degeaba ai un produs bun daca nimeni nu il cumpara. Si sa nu crezi ca
La mare cautare in ultima perioada sunt apartamentele noi. Multe persoane vor sa isi cumpere apartamente noi Sibiu. Apartamentele noi sunt dorite de catre persoanele care vor o locuinta moderna, de catre persoanele care vor sa locuiasca intr-un complex rezidential linistit si frumos.
Ai trei variante la dispozitie daca vrei sa iti vinzi locuinta: – sa pui un anunt gratis pe olx.ro (evident, poti sa apelezi si la variantele cu plata pentru o promovare mai buna a anuntului) – sa apelezi la o agentie – ambele de mai sus
O componenta vitala in succesul unei afaceri va fi intotdeauna partea de promovare a ei. De ce? Pentru ca degeaba ai cel mai bun produs de pe piata daca nimeni nu a auzit de el. Degeaba ai un produs foarte bun daca nimeni nu il cumpara. Si sa nu aveti impresia ca promovarea se termina
Ai luat decizia de a-ti schimba domiciliul? Fie ca iti doresti sa inchiriezi o locuinta, fie iti doresti sa achizitionezi una noua, cea mai buna modalitate este sa apelezi la serviciile unei agentii imobiliare. Numeroase sunt agentiile imobiliare care vin in ajutorul tau in momentul in care iti doresti sa inchiriezi sau sa cumperi o
Foarte multi oameni cred ca partea cea mai grea in vanzarea unui apartament este gasirea unui cumparator. Sunteti siguri de asta? Mai ganditi-va o data. Sigur, sa gasesti un cumparator nu este deloc simplu. Dar asta depinde si de apartamentul pe care il vinzi. Daca are toate dotarile si este intr-o zona buna, aveti toate
Anul acesta am hotarat ca am nevoie de ceva nou. Printre altele, am ajuns la concluzia ca o schimbare de peisaj mi-ar prinde foarte bine. Nu am stat foarte mult pe ganduri si mi-am pus apartamentul la vanzare. Ce trebuie sa stiti daca vreti sa vindeti un apartament:
Care este cea mai vanduta carte din lume? Biblia, cu peste 100 de milioane de exemplare vandute in fiecare an. In caz ca nu stiati, ea a fost tradusa in 450 de limbi straine si este cea mai raspandita carte din istorie.
La ce ma refer? La multitudinea de “oferte” pe care le primim in folderul SPAM de la “afaceristii” mioritici cu idei de imbogatire peste noapte: tigai, tigari electronice, electronice si electrocasnice, manuale de seductie, baze de date cu milioane de adrese de e-mail (cauza spam-ului mizerabil), pastile de marit organe vitale (glumesc), newslettere la care
Maşini personale am avut câteva, nu au fost prea noi ca an de fabricaţie, nici foarte valoroase dar, vorba romanului, îmi făceam treburile zilnice cu ele atunci când distanţa era o problemă iar taxiurile şi transportul în comun nu erau o soluţie validă/economică sau comodă (cazul transportului în comun).
Aveti o masina veche si vreti sa o vindeti? Sunteti in cautare de o masina second-hand?
Din pacate nu doar promovarea online se face prin spam. Acum cateva zile am fost sunat de o firma din Cluj. Numarul lor: 00333713333. Scopul apelului? O doamna cu un retard verbal
Acum cateva zile m-am trezit cu cateva sute de comentarii (reclama) cu trimitere la un anumit site in SPAM (Akismet isi face treaba). Cuvantul cheie : “prapuri”. Recunosc ca habar nu aveam ce inseamna “prapuri” asa ca am intrat pe site-ul cu pricina sa vad cine ma spameaza. Cand intru pe site ce sa vada
Pentru ca tot sunt in “febra imobiliara” (ma mut) mi s-au povestit mai multe intamplari din domeniu. Iata una dintre ele : Un preot trebuia sa-si schimbe parohia si sa-si vanda apartamentul in care locuia. A dat un anunt in ziar si dupa ceva vreme a aparut o persoana interesata. Preotul i-a aratat apartamentul, persoanei
Pe oriunde merg (baruri, mall, terase, sali de bowling/biliard/tenis de masa, magazine de haine …) un anumit detaliu sare in evidenta. Toate vanzatoarele (sa le zicem asa) sunt frumoase. La inceput nu am remarcat acest lucru. Nu mi se parea nimic iesit din comun. Insa, la un anumit moment dat in viata mea am facut