Dani Archive

Șase școli din România vor fi școli model, sustenabile

6 instituții de învățământ din București, Brașov și Constanța vor deveni școli model, exemple de bune practici în colectarea separată a deșeurilor reciclabile, într-un nou proiect lansat de ASAP România, denumit Școala ASAP+. Vor urma, până la finalul lui februarie 2024, acțiuni de educare și de conștientizare cu privire la colectarea deșeurilor reciclabile și protecția

Ce să urmărești pe HBO Max în Decembrie

În fiecare zi a lunii decembrie te poți uita la cel puțin o premieră la HBO Max, pentru că vor intra pe platformă 24 de filme, 5 seriale nou-nouțe, 5 documentare, 7 producții speciale pentru copii și multe altele! Iar acestea sunt doar titlurile care pot fi menționate acum, fii pe fază pentru că urmează

Teatru în Sectorul 5, între 4 și 14 Decembrie

Decembrie e despre gratitudine, dar și despre bucuria de a dărui. Mai presus de toate, decembrie e despre magia momentelor împreună. Pentru al doilea an consecutiv, unteatru va celebra aceste momente în mijlocul comunității alături de care a crescut. Între 4 și 14 decembrie, în dar pentru iubitorii de teatru, 10 dintre cele mai îndrăgite producții

Confort Nordic, din 17 Noiembrie în cinematografe

Transilvania Film anunță intrarea în cinematografele din toată țara a comediei Confort Nordic (Northern Comfort, 2022), prima producție de limba engleză a regizorului islandez Hafsteinn Gunnar Sigurdsson, cu celebrul actor britanic Timothy Spall în rolul principal. Filmată în Anglia, Franța și Islanda, comedia despre frica de zbor este o cursă contra cronometru prin aer și printre nămeți, o aventură improbabilă în

Trooper anunță programul concertului simfonic

Pregătirile sunt în plină desfășurare pentru concertul Trooper Simfonic, care va aniversa cei 28 de ani de carieră pe care trupa i-a împlinit recent.  Show-ul pe care îl pregătesc pentru scena Sălii Palatului este cel mai mare pe care l-au susținut vreodată în aceste aproape trei decenii, au declarat componenții formației. Alături de cei cinci