Cel mai mare zburator din lume a ajuns la Rasnov

Hatzegopteryx, cel mai mare animal zburator din lume, se afla, de ieri, la Dino Parc Rasnov. Giganticul zburator, descoperit chiar pe teritoriul Romaniei, a fost reconstituit de Dino Parc pe baza descoperirilor realizate de profesorul Dan Grigorescu, de la Universitatea Bucuresti, cel care a gasit fosilele.

dino-parc-rasnov-1

Sosirea pterozaurului a fost insotita de o alta premiera: un cuib de 10 oua reale de dinozaur, descoperit la Tustea in Geoparcul dinozaurilor Tara Hategului!

Noua expozitie a fost inaugurata in prezența Presedintelui Consiliului Judetean Brasov, Adrian Veștea, a Viceprimarului Rasnovului, Liviu Butnariu, a Primarului Hategului, Marcel Goia, si a paleontologilor de la Universitatea Bucuresti.

dino-parc-rasnov-2

“Hatzegopteryx este cel mai important exponat al Dino Parc Râșnov de până acum. Suntem bucuroși de faptul că toți vizitatorii noștri vor putea admira reproducerea la scară reală a unei descoperiri unice în lume, și că această descoperire s-a făcut chiar în Țara Hațegului. Mai mult decât atât, anul acesta am sprijinit o echipă de studenți cercetători care, sub îndrumarea profesorilor de la Universitatea din București, au descoperit două cuiburi de ouă de dinozaur în apropiere de Hațeg.

Dorința noastră este să trezim atât interesul specialiștilor, cât și al publicului dornic să pătrundă în tainele vieții dinozaurilor. De asemenea, putem declara că am ajuns la un număr de 500.000 de vizitatori, la un an de la deschiderea parcului, și sperăm ca un număr cât mai mare de copii să ajungă să vadă o bucățică de istorie dintr-o lume dispărută dar, încet, încet, redescoperită”, a declarat Adrian Apostu, manager Dino Parc Râșnov.

Mai multe informatii despre Dino Parc Rasnov gasiti: AICI.
Credit foto: Relu Calotă’s Studio

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *