Uita de ferestrele deschise – foloseste un aer conditionat
Stiu ca multi dintre voi folositi aceasta metoda inca, pentru a face mai racoare in casa vara. Ferestrele si usile deschise. Dar cat de eficienta si cat de sanatoasa este aceasta metoda? Desigur ca nu luam in calcul aceste riscuri mereu, dar nici nu putem sta in casa cand avem de-a face cu acceasi temperatura ca si afara. Mai ales noaptea.
Una dintre problemele care pot aparea ar fi accea ca in casa poate intra orice daca tinem ferestrele deschise, mai ales daca nu avem plase de protectie. Pasari in special, dar si obiecte aruncate de oameni rauvoitori, asa cum si au am patit de multe ori. De asemenea, praful poate intra cu usurinta in casa, sau apa atunci cand ploua si bate vantul iar noi nu suntem acasa. Mirosurile neplacure de afara sau de la alti vecini reprezinta un alt aspect care poate fi deranjant, ca de exemplu cele de mancare sau de la alte lucruri care pot fi realizate intr-un bloc sau intr-un cartier.
Cele mai periculoase sunt zonele industriale in care este aproape imposibil sa tinem fesestrele deschise. In schimba, avem la dispozitie o alta varianta, un aparat de aer conditionat de la Climatico. Astfe, putem avea in casa racoarea mult dorita, scapam de zgomotul de afara si de mirosurile neplacute. Iata si cateva dintre avantajele de care au parte clientii Climatico:
Livrare rapida
Montaj autorizat
Consiliere
Suport tehnic
precum si reduceri sbstantiale luna de luna. La achizitionarea unui produs, clientul poate alege daca procesul de montaj aer conditionat sa fie realizat tot de catre cei de la Climatico si pe deasupra poate alege si ce garantie sa aiba la produs. In functie de alegerile facute, preturile difera, iar clientii pot alege astfel solutia cea mai profitabila pentru ei.