“Oameni de treabă” va avea premiera pe 25 Noiembrie

După premiera din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo, Oameni de treabă / Men of Deeds, cel mai nou film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc, își continuă circuitul festivalier și strânge premii și reacții pozitive. Recent, filmul i-a adus premiul pentru cea mai bună interpretare lui Iulian Postelnicu în cadrul Festivalul Internațional al Filmului Francofon de la Namur, unde a câștigat și o mențiune specială din partea juriului, iar în curând va fi prezentat la Festivalul Internațional de Film Varșovia.

La granița dintre comedie neagră și thriller, Oameni de treabă spune povestea unui polițist din mediul rural, pe care greșelile trecutului, precum și o serie de evenimente violente care se întâmplă în sânul comunității, îl împing către o situație fără scăpare. 

Ilie (Iulian Postelnicu), un polițist de la țară, își dorește un trai modest și confortabil, dar sfârșește prin a lua cele mai nepotrivite decizii. Aflat la jumătatea vieții și complet alienat, el simte nevoia să aibă un rost al lui – să cumpere o livadă și chiar și o casă. Deși în sat se întâmplă lucruri dubioase, Ilie vede doar ce-i convine. Momentul în care decide să se implice marchează începutul schimbărilor din viața lui. În lipsa unor soluții viabile, el încearcă să fie ce nu a mai fost până acum: justițiarul care arestează toți vinovații. 

Oameni de treabă are acum poster și trailer românesc, ambele realizate de Hardcut, și va avea premiera în cinematografele din țară pe 25 noiembrie.

Regizat de Paul Negoescu și scris de Radu Romaniuc și Oana Tudor, Oameni de treabă s-a regăsit în această toamnă în selecțiile Festivalului Internațional al Filmului Francofon Namur (Belgia), Festivalului Internațional de Film Tirana (Albania), Festivalului Internațional de Film Antalya (Turcia), sau Festivalului Internațional de Film de la Leskovački, Serbia, unde Paul Negoescu a câștigat Premiul pentru cel mai bun regizor.

„Ilie nu este portretizat în mod banal, ca un om bun într-un sistem prost, și nici măcar ca un răufăcător. Mai degrabă, el este o victimă, un om ridicol de înnodat într-o cultură a corupției încât este greu de spus unde încep și unde se termină propriile impulsuri și principii.  Doar un film românesc poate face din asta o poveste amuzantă.” – Variety

„Asemenea fraților Coen și lui Tarantino, Negoescu îndreaptă cursul acțiunii pe teritoriul unui western în ultimele etape – Ilie devenind echivalentul șerifului care îndreaptă cu întârziere armele împotriva răufăcătorilor.” – Screen International

În perioada următoare, filmul va fi prezentat la Festivalul Internațional de Film Varșovia (Polonia), în secțiunea Creme de la creme, CineEast (Luxemburg), Festivalul Internațional de Film Arras (Franța), Festivalul Internațional de Film Cottbus (Germania)  și Rumänisches Film Festival (Munchen, Germania).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *