Ex Machina (2015)
Ex Machina (2015) se numara printre putinele filme psihologice care vor fi lansate in acest an. Nu stiu de ce (cu toate ca banuiesc), dar cei de la Hollywood nu prea pun accent pe genul acesta de filme. Sa fie oare din cauza ca aceste productii nu fac miliarde de dolari la box-office? Neah! Nu cred ca producatorii de filme sunt atat de superficiali! Glumesc. Sunt sigur ca sunt mai superficiali decat ne-am putea imagina. Revenind la subiect, banuiam inca din momentul in care am vazut trailerul ca Ex-Machina va fi un film foarte bun. Ma bucur sa va spun ca am avut dreptate.
Am fost entuziasmat cand am auzit detalii despre acest film, am fost si mai entuziasmat cand am vazut primul trailer, nici nu aveti idee cum m-am simtit in momentul in care am vazut filmul. Credeti-ma pe cuvant, Ex Machina are sanse sa fie cel mai bun film psihologic/SF din acest an. Avand in vedere ce filme au fost lansate pana acum, nu prea vad ce productie ar putea sa surclaseze aceasta poveste.
Povestea: Stiti ce este un test Turing? Pe scurt, testul Turing este un experiment din domeniul Inteligentei Artificiale care isi propune sa dea raspuns la intrebarea „Pot (sau vor putea) masinile sa gandeasca?”. A fost conceput de matematicianul si informaticianul britanic Alan Turing in 1950. Da, acel Alan Turing despre care s-a facut si un film recent pe care ar trebui sa il vedeti: The Imitation Game (2014).
Cam la asta se rezuma filmul. Caleb, un tanar programator de la o companie care detine cel mai utilizat motor de cautare de pe internet, castiga o competitie care are ca premiu petrecerea unei saptamani la casa izolata a lui Nathan, CEO-ul companiei. Aici, Caleb are sansa sa participe la testul de care tocmai v-am amintit: “Un om interactioneaza cu o persoana. Daca omul nu isi da seama ca persoana cu care interactioneaza este de fapt un computer, testul a avut succes.”
Am reusit sa va fac curiosi? Eu sper ca da. Cautati acest film. Merita!