Point Blank (1967)
Va mai aduceti aminte de Payback (1999), un thriller foarte bun cu Mel Gibson in care razbunarea este ca la ea acasa? Eu sper ca da, mai ales daca aveti o atractie pentru filmele cu si despre razbunare. Credeti-ma pe cuvant, povestea filmului o sa va placa foarte mult. Si se pare ca aceasta poveste are un frate mai batran. Da, ma refer la recomandarea de astazi, Point Blank (1967). Se pare ca ambele productii au fost inspirate din cartea The Hunter, scrisa de Donald E. Westlake. Imi pare foarte rau ca nu am stiut de carte inainte sa vad filmele. Sunt sigur ca ar fi fost o lectura interesanta.
Revenind la subiect, unii critici spun ca Point Blank (1967) a fost un film mult mai bun ca Payback (1999). Desi nu le impartasesc parerea, va recomand sa vedeti si acest film. Ideea este cam aceeasi, dar actiunea difera suficient de mult cat sa nu aveti impresia ca o sa stiti de la inceput ceea ce urmeaza sa se intample.
Povestea: Dupa ce a fost inselat si lasat sa moara de cel mai bun prieten al lui si sotia sa, Walker (Lee Marvin) are un singur gand in minte: razbunarea! Planul lui este foarte simplu. Ajutat de un politist care vrea sa scape de o organizatie criminala, Walker are de gand sa-l gaseasca pe cel care l-a tradat si sa-si recupereze banii pentru care aproape a fost ucis.
Numai ca planul lui nu se potriveste cu situatia din teren, iar lucrurile se complica mai mult decat si-a imaginat. Iar asta inseamna doar ca va avea mai multe cadavre pe constiinta…