brasov Archive
Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din S-E Europei, a câștigat, pentru prima dată, premiul „Tripadvisor Travelers Choice Award”. Această distincție este oferită de Tripadvisor, cea mai mare platformă de recomandări turistice la nivel internațional, pe baza recenziilor lăsate de călători din întreaga lume. Este al doilea premiu obținut de Dino Parc
6 instituții de învățământ din București, Brașov și Constanța vor deveni școli model, exemple de bune practici în colectarea separată a deșeurilor reciclabile, într-un nou proiect lansat de ASAP România, denumit Școala ASAP+. Vor urma, până la finalul lui februarie 2024, acțiuni de educare și de conștientizare cu privire la colectarea deșeurilor reciclabile și protecția
Castelul Crăiței, cel de-al treilea lungmetraj regizat de Liviu Mărghidan, se apropie de lansarea în cinema, pe 24 noiembrie, distribuit de August Film. Acest moment va fi precedat de o serie de proiecții speciale, în câteva orașe din țară, în prezența echipei.
Massif își va redeschide porțile în perioada 14-17 martie 2024, în Poiana Brașov. Organizatorii au început deja pregătirile și promit să aducă pe pârtiile din stațiune un mix perfect de genuri muzicale, activități montane și entertainment. Ediția 2024 va transforma, pentru a doua oară, Poiana Brașov într-una dintre cele mai râvnite locuri de petrecere din
Cea de-a XI-a ediția a Festivalului Internațional de film fantastic – Dracula Film Festival, s-a încheiat iar sâmbătă, 28 octombrie, la Cinema Astra din Brașov, s-a desfășurat și gala de decernare a premiilor, a cărei gazdă a fost actorul Ștefan Iancu.
Între revoluții, docu-ficțiunea regizată de Vlad Petri, continuă să-și completeze palmaresul de premii înainte de lansarea în cinema, celor câștigate deja la Berlinale (FIPRESCI – secțiunea Forum), TIFF (FIPRESCI, Cel mai bun film în cadrul „Zilele Filmului Românesc”), ZagrebDox (Mențiunea specială a juriului) și Make Dox (Cel mai bun film), adăugându-li-se și Marele Trofeu în cadrul celei
După 10 ani de creştere organică în consistenţă a experienţei oferite iubitorilor de Fantasy, cea pur cinematografică fiind completată progresiv cu expoziţii de artă, lansări de carte sau ateliere de benzi desenate, Dracula Film Festival îşi propune să facă un pas mai departe şi să reamintească publicului de toate vârstele, între 25 şi 29 octombrie,
Vești bune pentru toți pasionații de paleontologie, deghizare și cosplay. Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei și un adevărat muzeu în aer liber, se pregătește pentru una dintre cele mai iubite sărbători împrumutate din străinătate – Halloween-ul.
La Dracula Film Festival a devenit o tradiție acordarea în fiecare an a cel puţin unui titlu onorific de Conte Dracula, iar printre recipienţii trofeului, celebraţi astfel pentru realizările lor memorabile în spaţiul filmului fantastic, se numără regizorii Lamberto Bava şi Ruggero Deodato, actriţa Debbie Rochon, producătorul şi directorul de imagine Vlad Păunescu, maestrul efectelor
Salonul de Carte Bookfest revine la Braşov cu o ediție de toamnă bogată în lansări de carte, întâlniri cu personalităţi de seamă şi sesiuni de autografe. Între 19 şi 22 octombrie, la Aula Universității Transilvania (str. Iuliu Maniu nr. 41A), publicul braşovean este aşteptat în număr cât mai mare la Bookfest pentru întâlnirea cu peste
DAN AIR, compania aeriană 100% românească, a primit în ultimele zile mai multe solicitări de transport de pasageri străini sau români, din Tel Aviv, în diferite orașe din România. Solicitările au venit din partea unei agenții de turism care are pelerini sau turiști în Țara Sfântă ori din partea persoanelor care vor să părăsească zona
Sâmbătă, 28 octombrie 2023, ora 18.30, Sala OpereiGALA DE OPERĂInterpretează:
Luni, în prezența a peste 2000 de invitați și spectatori, filmul românesc LIBERTATE a avut premiera de gală la Sala Palatului din București. Actorii din distribuție, regizorul Tudor Giurgiu, dar și numeroase vedete, oficialități și politicieni au urmărit pe marele ecran povestea inspirată din fapte reale, întâmplate la Sibiu în decembrie 1989. La Sala Palatului a fost recreată
Noaptea Albă a Galeriilor va reveni în acest an cu o ediție specială pe data de 7 octombrie 2023. Evenimentul anual, care celebrează arta locală și creează punți de conexiune între artiști și public, va avea loc într-un cadru neconvențional, și anume în vitrinele magazinelor, barurilor, restaurantelor, hotelurilor, sediilor de bănci sau în spațiile de
Brașov, 3 octombrie 2023. Un proiect inițiat de Festivalul Internațional de Film Transilvania, Caravana TIFF Unlimited se întoarce la Brașov în perioada 6 – 8 octombrie și propune un program care include cele mai așteptate filme românești ale anului, producții premiate cu Oscar, dar și ateliere și filme pentru copii.
Festivalul internaţional de film fantastic de la Braşov Dracula Film Festival (25 – 29 octombrie), ajuns la ediţia #11, propune anul acesta publicului o ediţie foarte bogată în experienţe cinematografice inedite, premiere europene, întâlniri cu autori ai filmelor, concerte, lansări de carte şi panel-uri de discuție.
În perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei, oferă elevilor și profesorilor din instituțiile de învățământ școlar și preșcolar din România pachete speciale cu activități gratuite, în cadrul programelor naționale Școala Altfel și Săptămâna Verde.
CULMEA: Film și educație de mediu, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, aflat la prima ediție, se va desfășura în perioada 6 – 10 septembrie, în mai multe cartiere din Brașov.
După premiile obținute la Sarajevo și TIFF, filmul Libertate (r. Tudor Giurgiu), despre Revoluția Română, va intra pe marile ecrane din țară. De asemenea, regizorul Tudor Giurgiu, dar și actorii Alex Calangiu, Iulian Postenicu, Cătălin Herlo sau Ionuț Caras vor pleca într-un turneu de promovare prin România, unde vor participa la proiecții în avanpremieră și vor sta de vorbă cu publicul.
Toamna aceasta se lansează Dino Tabăra Râșnov, cel mai nou proiect de tabere din România dedicat grupurilor organizate. Deși vacanța mare se apropie de final, elevii pot visa deja la următoarele zile de distracție. Dino Tabăra Râșnov a pregătit pentru cei mici o aventură tematică, cu o serie de activități exclusive, pentru ca ei să