ANONIMUL IIFF anunta competitia de scurtmetraje romanesti

Noua productii autohtone se regasesc in competitia de scurtmetraj romanesc a celei de-a 17-a editii a Festivalului International de Film Independent ANONIMUL, care  va avea loc intre 12-16 august la Sfantu Gheorghe, in Delta Dunarii. 

Peste 50 filme au fost înscrise în competiția de scurtmetraj românesc, selecția acestora aparținând criticului de film Ionuț Mareș: “Apelul de înscriere a fost lansat când încă nu era clar dacă ANONIMUL va putea avea loc, aşa că numărul mare de scurtmetraje româneşti primite, câteva zeci bune, ne-a dat încredere şi speranţă. Din cauza contextului în care se va desfăşura ediția din acest an a festivalului, am fost nevoit, din păcate, să aleg un număr ceva mai mic de titluri, care vor putea fi văzute în prezenţa realizatorilor. Este o competiţie dominată de femei regizor – şapte din cele nouă filme sunt făcute de cineaste, iar unele din ele vor fi arătate în premieră la Sfântu Gheorghe. Şi absolut toate spun poveşti puternice şi emoţionante.”

Competiția de scurtmetraj românesc ANONIMUL 17:

  • BILET DE IERTARE, regia Alina Şerban, cu Alina Șerban, Ionuț Habet, Oana Ștefănescu
  • BUCUREŞTIUL VĂZUT DE SUS, regia Andrei Răuţu, cu Marina Voica, Elvira Deatcu, Ștefan Iancu
  • CONTRAINDICAŢII, regia Lucia Chicoş, cu Nicoleta Lefter și Maria Ploae
  • ÎN NOAPTE, regia Ana Pasti, cu Ana Pasti, Gabor Bondi
  • KAÏMÓS, regia Sarra Tsorakidis, cu Maria Popistașu, Simona Popescu, Victoria Cociaș
  • LAILA, regia Raya Al Souliman, cu Ileana Puiu, Mazen Rifai
  • LUNA MEA, regia Claudiu Mitcu, cu Dana Rogoz
  • MOARTE, regia Laura Pop, animație
  • TRECEA UN PRINŢ CĂLARE, regia Cristina Groşan, cu Silvana Mihai, Cristian Robe

Programul ANONIMUL 2020 cuprinde doua competitii de scurtmetraje, romanesti si internationale, precum si proiectii de film de lungmetraj, urmate de intalniri si dialoguri intre cineasti si public. 

Mai multe detalii, precum si programul festivalului, vor fi comunicate pe parcursul saptamanilor viitoare pe http://www.festival-anonimul.ro/ 

Leave a Reply

Your email address will not be published.