Acasa, My Home – primul documentar romanesc la Sundance
„Acasa”/ „Acasa, My Home” filmul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc, va avea premiera internationala in competitia de film documentar din cadrul celui mai cunoscut festival de film independent din Statele Unite ale Americii – Sundance Film Festival, care are loc in perioada 23 Ianuarie – 2 Februarie 2020.
Lungmetrajul romanesc este unul din cele 12 titluri selectate pentru competitia internationala de film documentar a festivalului, din peste 14.000 de filme din intreaga lume.
„Acasă” spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcărești, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată – Parcul Natural Văcărești – primul parc natural urban din România.
Timp de patru ani, regizorul Radu Ciorniciuc a urmărit marea aventură prin care a trecut familia Enache: de la o viață în completă armonie cu natura, la traiul plin de provocări din marea junglă urbană a capitalei.Echipa filmului a dezvoltat, în același timp, și un proiect social la care au contribuit nenumărați specialiști și organizații umanitare. Cei 11 membri ai familiei au trăit izolați de societate: fără documente, fără educație sau acces la sănătate. Acum, toți cei nouă copii din familia Enache au acte, merg la școală, sunt văzuți în mod regulat de medici, iar adulții au locuri de muncă stabile.
Acasă este un film care reflectă nu doar viața unei familii, ci și o evoluție condensată a omenirii – din sânul naturii în mijlocul civilizației, de la sălbăticie la o societate evoluată, cu regulile, clișeele, presiunile și așteptările ei. Acasă ne arată cum ne privim unii pe alții, prin filtrele și valorile setate de modul în care ne-am format în societate sau în afara ei. Pentru că “acasă” nu este o normă, ci are semnificații diferite pentru fiecare dintre noi.
Monica Lăzurean-Gorgan – producătorul filmului.