Hunter x Hunter (2011-2014)

Banuiesc ca ati observat asta deja, dar in ultima vreme am inceput sa va recomand din ce in ce mai des anime-uri. Stiti ce sunt anime-urile, nu-i asa? “Anime (din cuvantul japonez アニメ anime, la randul lui o abreviere a cuvantului englez animation) reprezinta orice film de animatie produsa/originara in/din Japonia. La originea acestui gen stau benzile desenate japoneze numite manga.” Daca va plac animatiile/desenele animate, va recomand sa incercati cat mai multe creatii japoneze. O sa ramaneti surprinsi de imaginatia si creativitatea lor.

Momentan, pentru ca am scris deja despre ele, pot sa va recomand Death Note (2006-2007), Code Geass: Lelouch of the Rebellion (2006–2007), Code Geass: Lelouch of the Rebellion R2 (2008) si Bleach (2004–2012). Primele trei sunt extrem de interesante si au tenta psihologica, suficienta de puternica incat sa va faca sa va puneti foarte multe intrebari. O sa intelegeti la ce ma refer dupa ce le vedeti.

Si daca se intampla sa fiti foarte pasionati de acest gen, atunci banuiesc ca ati auzit deja (sau veti auzi cat de curand) despre Hunter x Hunter (2011-2014), un anime foarte popular si care o sa captiveze dupa primele doua sau trei episoade.

Povestea: Tot ceea ce isi doreste Gon Freecss in aceasta viata este sa isi cunoasca tatal, un barbat foarte puternic care a ales sa nu isi creasca copilul pentru a deveni cel mai bun Hunter/vanator din lume. In aceasta lume inventata in care se desfasoara animatia, pozitia de Hunter este cea mai ravnita din lume pentru ca ofera beneficii de care numai un miliardar ar putea sa se bucure.

Pentru a-si indeplini visul, Gon se decide sa participe la examinarea Hunter, cea mai grea din lume, pentru a vedea de ce tatal lui si-a dorit sa faca asta in loc sa il creasca si pentru a gasi indicii care ar putea duce la gasirea lui. Si asa incepe aventura vietii lui, o aventura extrem de interesanta pe care va recomand sa o vizionati. Nu o sa va para rau, mai ales daca pasioneaza anime-urile.

No Responses to “Hunter x Hunter (2011-2014)”

Leave a Reply

Your email address will not be published.