Filmul Taximetriști, întâmpinat entuziast de public
Taximetriști, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, a ocupat primul loc în topul încasărilor obținute de filmele românești în weekend, odată cu lansarea sa în cinematografe, și al doilea loc în box-office după „Avatar: Calea apei”. Cele două filme sunt distribuite de Forum Film România. La începutul acestei săptămâni, Taximetriști înregistrase încasări de 1.038.308,00 de lei.
Filmul a avut premiera pe 20 ianuarie. Până în prezent au avut loc proiecții speciale, alături de o parte din membrii echipei filmului, la Oradea, Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu, Timișoara, Craiova, Pitești, Constanța, Brăila, Galați. Caravana continuă cu proiecțiile speciale de la Iași (Cinema City Iulius Mall, 27 ianuarie, de la 19:00), Piatra-Neamț (Cinema Mon Amour, 28 ianuarie, de la 18:30), Bacău (Cinema City, Arena Mall, 29 ianuarie, de la 19:00), Focșani (Happy Cinema, Focșani Mall, 30 ianuarie, de la 18:30).
„Nu ne-am gândit vreodată la o continuare, dar faptul că absolut în fiecare sală am fost întrebați despre asta și că oamenii ne-au spus <<vrem mai mult>> ne face să ne întrebăm dacă nu ar trebui să lăsăm deschisă, măcar în mintea noastră, posibilitatea unui Taximetriști 2. Sau doar să ne bucurăm că atât de mulți oameni vor <<mai mult>>”, spune regizorul Bogdan Theodor Olteanu.
„Publicul a fost foarte cald de fiecare dată, iar cea mai adresată întrebare a fost dacă există șansa unei continuări, „Taximetriști 2”. Nu sunt în măsură să răspund, dar întrebarea în sine, e un compliment.”, mărturisește Rolando Matsangos.
„M-a impresionat o doamnă din Cluj care a spus că face taximetrie de 23 de ani și că <<așa e, așa e>> viața lor. Și băiatul din Galați care a venit după film să ne spună că l-a văzut de patru ori.”, a completat Alexandru Ion.
Taximetriști, realizat după un scenariu scris de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae, a fost filmat în toamna anului 2022, de-a lungul a 16 nopți, din care șase nopți pe o platforma mobilă, care a atras atenția celor aflați în trafic. „Când am filmat în Ferentari, s-a urcat un băiețaș pe platforma care se afla în mers ca să ne întrebe dacă ăsta e filmul cu Bogdan de la Ploiești.”, își amintește amuzat Alexandru Ion.
Detalii despre bilete: taximetristi.film.
Toți cei care achiziționează bilete la film sunt invitați să participe până pe 3 februarie și la un concurs special, care are ca premiu un iPhone 14 – taximetristi.film/iphone14.
Filmul a avut premiera pe 20 ianuarie. Până în prezent au avut loc proiecții speciale, alături de o parte din membrii echipei filmului, la Oradea, Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu, Timișoara, Craiova, Pitești, Constanța, Brăila, Galați. Caravana continuă cu proiecțiile speciale de la Iași (Cinema City Iulius Mall, 27 ianuarie, de la 19:00), Piatra-Neamț (Cinema Mon Amour, 28 ianuarie, de la 18:30), Bacău (Cinema City, Arena Mall, 29 ianuarie, de la 19:00), Focșani (Happy Cinema, Focșani Mall, 30 ianuarie, de la 18:30).
Related Posts:
- Klaus & Barroso, pe primul loc în box office-ul din Romania
- TAXIMETRISTI, în 82 de cinematografe din 47 de orașe
- Filmul Taximetriști, în Top 10 filme românești
- TAXIMETRIȘTI, filmul care îi readuce pe Monica…
- Spike a lansat o piesă specială pentru TAXIMETRIȘTI
- Gala Premiilor Gopo 2024
- A fost lansat trailer-ul comediei Klaus & Barroso
- Bold Film Studio - record de nominalizări la Premiile Gopo
- „Frățioru’ meu”- Amuly și Azteca feat „Micutzu”
- "Klaus și Barroso" se filmează în București