pret Archive
A mai rămas o lună până când cel mai așteptat festival de la munte, Massif, își va deschide porțile. Începând de astăzi, fanii festivalului pot vedea programul pe scene și își pot achiziționa biletele pe zile la prima ediție Massif, care va avea loc în Poiana Brașov, în perioada 3-5 martie.
SAGA Festival se pregătește pentru cea de-a treia ediție, care va avea loc în perioada 23-25 iunie la Romaero Băneasa. Va fi un eveniment cu peste 100 de artiști, producție impresionantă și experiențe imersive pe parcursul a trei zile de spectacol memorabil pentru cei 150.000 de festivalieri care sunt așteptați în București.
Se apropie festivalul Massif, iar organizatorii au început pregătirile în Poiana Brașov pentru cel mai nou și așteptat eveniment al iernii. Prima ediție Massif va avea loc între 3 și 5 martie 2023, iar echipa aduce în premieră o producție specială pentru Poiana Brașov. Producția și amenajarea festivalului vor completa performance-urile live și show-urile surpriză
Unul dintre cei mai doriți DJ din line-up-ul de festival, DIMITRI VEGAS, vine pe scena principală a primei ediții a festivalului Massif, care va avea loc în perioada 3-5 martie în Poiana Brașov. În premieră pentru scena unui festival din România este faptul că în deschiderea show-ului său va mixa soția lui, MATTN, aflată și
Cum alegi anvelope second Cluj? Multe persoane se bucura de avantajele pe care aceste anvelope second Cluj le ofera. Aceste anvelope second-hand care se gasesc de obicei la un pret mai mic decat anvelopele noi sunt o alegere buna pentru cei care nu-si pot permite anvelope noi. Avantajele anvelopelor second-hand sunt multiple si trebuie luate
Miercuri, 7 decembrie, ultimul lungmetraj de animație realizat de Anca Damian va putea fi vizionat la Centrul Cultural Reduta. Brașovenii au șansa de a intra în universul magic al filmului, via marele ecran de cinema. Biletele costă 20 lei și pot fi achiziționate de pe platforma Eventbook.
Fanii festivalului care nu și-au asigurat încă intrarea în tărâmul magic UNTOLD o pot face începând de ieri, fără să se înregistreze pe site-ul festivalului. Începe cea de-a treia rundă de vânzare, iar prețurile pornesc de la 139 de euro plus taxe și sunt disponibile abonamente General Access, Risk-Free și VIP. Acestea se pot achiziționa
Hayu, serviciul video-on-demand (SVOD) al NBCUniversal International cu conținut reality tv, pe bază de abonament, este disponibil de azi în România și în alte 15 țări din Europa Centrală și de Est. Această lansare este o etapă naturală, ca urmare a succesului înregistrat de acest serviciu pe alte piețe europene, fiind disponibil din 2021 în
Unul dintre cei mai iubiți artiști din line-up-ul UNTOLD, Armin van Buuren, se întoarce pe scena principală a festivalului, în 2023. Artistul revine la festivalul său de suflet, așa cum a declarat în nenumărate rânduri, iar relația care s-a creat între el și publicul UNTOLD este unică. Armin van Buuren este unul dintre cei mai așteptați
Trupa Imagine Dragons vine pentru prima dată în România, anul viitor, la festivalul UNTOLD! Organizatorii anunță astfel o premieră pentru țara noastră și primul live-act major pentru cea de-a 8-a ediție UNTOLD, care va avea loc între 3 și 6 august 2023, în Cluj-Napoca. Imagine Dragons este una dintre cele mai mari trupe de pop
Unul dintre cele mai așteptate momente pentru fanii festivalului UNTOLD este aici. A fost lansat aftermovie-ul ediției 2022. Peste o mie de fani, vedete, influenceri și parteneri ai festivalului au avut șansa să vadă aseară avanpremiera aftermovie-ului care a avut loc simultan, în București (Cineplexx – Băneasa Shopping City) și în Cluj-Napoca (Cinema Florin Piersic).
Organizatorii festivalului UNTOLD anunță că pe 21 noiembrie, la ora 21:00, vor scoate la vânzare alte 10.000 de abonamente pentru fanii înregistrați pe untold.com. Aceștia vor putea cumpăra abonamente General Access, General Access Risk Free sau VIP, la următoarele prețuri speciale:
Vodafone România dă startul campaniei de Black Friday cu reduceri de 50% la tehnologie, gadgeturi și smartphone-uri, dar și la abonamente de servicii fixe și mobile. Ofertele sunt disponibile de astăzi, 10 noiembrie, până duminică, 13 noiembrie, pe www.vodafone.ro, respectiv până pe 14 noiembrie în magazinele fizice proprii și ale partenerilor.
Aftermovie-ul UNTOLD 2022 va fi lansat în avanpremieră la cinema, în București și în Cluj-Napoca, pe 21 noiembrie. Astfel, fanii festivalului vor putea retrăi momentele și amintirile lor preferate de la ediția din acest an printr-o experiență cinematografică fantastică. Evenimentul de lansare din București va avea loc la Cineplexx în Băneasa Shopping City, iar în
MASSIF, cel mai nou și așteptat concept de divertisment de la munte, din România, va avea loc în Poiana Brașov, în perioada 3-5 martie 2023. Evenimentul vine cu o poveste nouă și este organizat de creatorii celor mai mari festivaluri de muzică din România și nu numai, UNTOLD și Neversea. MASSIF promite să aducă, pe
Sâmbătă, 29 octombrie 2022, ora 17.00, Sala Operei Duminică, 30 octombrie 2022, ora 17.00, Sala Operei Premieră PETRICĂ ȘI LUPUL
Fanii UNTOLD pot cumpăra astăzi, la ora 14:00, abonamente pentru ediția 2023. Organizatorii au pregătit primele 10.000 de abonamente la un preț special, 109 euro plus taxe, pentru fanii care se înscriu pe untold.com.
Cine poate evalua cel mai bine in sensul onest al cuvantului activitatea unui designer? La aceasta intrebare, raspunsurile sunt multiple, dat fiind complexitatea ei. Mai intai, creatiile realizate de Laura Olteanu demonstreaza/ definesc cel mai bine stilul creatoarei, crezul profesional, maiestria si munca titanica depusa ca ele sa fie perfecte.
Cea de-a opta ediție a unuia dintre cele mai mari și mai așteptate festivaluri din întreaga lume, UNTOLD, va avea loc în perioada 3-6 august la Cluj-Napoca. Pe lângă cei mai buni DJ-i din lume, oragnizatorii spun că anul 2023 va aduce în line-up-ul festivalului trupe care vin pentru prima dată în România și artiști
Seturile de machete auto la scara redusa exista in magazine inca de la inceputul anilor 1930. Acest hobby a crescut in mod constant in popularitate de-a lungul anilor si acum este iubit de milioane de oameni. Potrivit statisticilor, acest hobby s-a bucurat de o perioada de renastere in timpul pandemiei globale. Oamenii iubesc provocarile creative.