Cele mai importante nume din tenis se reunesc la Melbourne Park pentru primul turneu de Grand Slam din 2024, dând startul unui an plin de acțiune la Eurosport.
Festivalul Massif anunță primii artiști care vor ajunge în Poiana Brașov, în perioada 14-17 martie 2024. Organizatorii sunt hotărâți să transforme această destinație montană în locul ideal pentru toți cei care sunt în căutare de experiențe memorabile.
Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții.
Realizatorii filmului Klaus & Barroso au colaborat cu artiștii Amuly și Azteca la realizarea unui videoclip pentru piesa „Frățioru’ meu”, o adaptare muzicală inedită. Regizat de Bogdan Theodor Olteanu și filmat de Mihai Marius Apopei, videoclipul produs de Seek Music poate fi urmărit pe canalul lui Amuly.
La început de an AIR FRANCE KLM lansează o campanie promoțională pentru peste 50 destinații din Europa, SUA, Canada și Asia. Promoția este valabilă pentru biletele achiziționate până pe 22 ianuarie 2024. Perioada de călătorie este până pe 10 iunie 2024.
Gala de decernare a premiilor Golden Globes / Globurile de Aur a avut loc aseara, in Los Angeles. Iata castigatorii:
Din 10 ianuarie, în fiecare miercuri, de la ora 20:00, povestea italiană din serialul polițist „Màkari: Misterele Siciliei” („Màkari: Sicilian Mysteries”, apărut în 2021) continuă la DIVA cu cea de-a doua serie. În fiecare episod de 110 minute (cât un lungmetraj), avem parte de trei noi porții comico-dramatice de aventuri în peisaje italiene de vis,
Concertul sustinut de trupa Proconsul va avea loc joi, 7 Martie 2024, incepand cu ora 19:00, la Sala Palatului din Bucuresti.
DIVA anunță premiera mult-așteptatului sezon 4 al serialului dramatic de succes Astrid și Raphaëlle / Astrid et Raphaëlle. Telespectatorii vor avea parte de o nouă serie de 8 episoade de 60 de minute, pline de mister, dramatism și răsturnări neașteptate de situație, din 8 ianuarie, în fiecare luni, de la ora 20:00, la DIVA.
Comedia Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae în rolurile principale, poate fi vizionată în avanpremieră, pe 10 ianuarie 2024, în fiecare oraș din rețeaua Cinema City, de la ora 19:00. Spectatorii care vor achiziționa bilete la evenimentul Comedy Night dedicat avanpremierei naționale a filmului, exclusiv în rețeaua Cinema City, vor primi
In today’s fast-paced business world, productivity is a key driver of success. When it comes to printing, having access to high-performance printing machines is crucial. This article explores how businesses can enhance their productivity by partnering with reliable printing machine suppliers and, in particular, discusses the role of a rotogravure printing machine manufacturer in achieving
In healthcare facilities, every detail matters, especially when it involves the safety and well-being of patients and staff. Among these details, door handles play a crucial role. As a handle manufacturer, it’s essential to understand the unique requirements of healthcare settings and how to meet them effectively.
Concertul sustinut de Alphaville va avea loc duminica, 11 Februarie 2024, incepand cu ora 20:00 la Sala Palatului din Bucuresti.
DIVA începe anul 2024 cu o nouă serie de filme romantice (Romantism de iarnă), care este programată în perioada 7-28 ianuarie. Cu ce sunt tentați telespectatorii pasionați de dragoste și finaluri fericite? În fiecare duminică DIVA va difuza câte două povești de iubire.
In the realm of B2B food manufacturing, the quest for innovative ingredients that enhance flavor, streamline production, and reduce costs is unceasing. One such ingredient that is gaining prominence is sauce powder. This article explores the versatile world of sauce powder, its applications, and why partnering with a reputable sauce powder manufacturer can be a
In an age where environmental sustainability is a priority, businesses are increasingly turning to lithium batteries as a solution to reduce their carbon footprint. This article examines how lithium battery manufacturers are playing a pivotal role in this green revolution, offering solutions that are both eco-friendly and efficient.
Concertul sustinut de Adriano Celentano va avea loc marti, 13 Februarie 2024, incepand cu ora 20:00 la Sala Palatului din Bucuresti.
Thomas Anders (ex Modern Talking) va sustine un concert joi, 15 Februarie 2024, incepand cu ora 19:30, la Sala Palatului din Bucuresti.
Legendarul cântăreț de operă Plácido Domingo, unul dintre cei mai mari tenori din istoria omenirii, va susține, în februarie 2024, două concerte extraordinare în România. Domingo va urca pe cele două scene alături de celebra soprană Adela Zaharia și de Valahia Symphony Orchestra, avându-l la pupitru pe prestigiosul dirijor spaniol Jordi Bernàcer.
Live From E! The Red Carpet – Marti, 16 ianuarie, de la ora 22:00 Ia loc în primul rând la defilarea vedetelor de pe covorul roșu, pentru că E! te invită la cea mai importantă gală de premiere din industria televiziunii: Premiile Emmy! Cele mai strălucitoare staruri din televiziune sunt gata să participe la gală,