cluj Archive
Două proiecții speciale, organizate pe 28 și 29 august, la Cinema City AFI Cotroceni, respectiv J’ai Bistrot, au deschis drumul acestui basm austriac underground către publicul din România. Mesaje speciale înregistrate de echipa filmului, activări cu tâlc, invitație către dialog, asumare și vulnerabilitate, precum și zăpadă în mijloc de noapte de vară au fost o parte din acțiunile cu care casa
Lungmetrajul „Arsenie. Viața de apoi”, road movie documentar scris și regizat de Alexandru Solomon, ajunge pe marile ecrane din România la sfârșitul acestei săptămâni, producția fiind distribuită de microMULTILATERAL.
Zăpadă de August / First Snow of Summer, lungmetrajul de debut al regizorului Chris Raiber (Kupetzky, Walking on Sunshine) va putea fi văzut în avanpremieră în 21 de orașe din țară, în cinematografele din rețeaua Cinema City, de la ora 19:30. Basmul underground austriac va închide sezonul de vară cu o atmosferă de realism-magic în București, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Brașov,
Festivalul UNTOLD a obținut o performanță extraordinară în clasamentul anual realizat de publicația britanică DJ Mag, care evaluează cele mai mari 100 de festivaluri din întreaga lume. Clasamentul este construit pe baza voturilor primite de la entuziaștii de festivaluri, reflectând astfel popularitatea și impactul acestor evenimente.
Festivalul UNTOLD a scris istorie în 2023. Peste 420.000 de participanți și 250 de artiști au simțit și trăit magia UNTOLD în cele 4 zile și 4 nopți de festival. Mulți dintre participanți au petrecut mai multe zile în Cluj-Napoca și în împrejurimi înainte sau după unul dintre cele mai mari festivaluri din întreaga lume.
Muzica poate face ceea ce cuvintele nu pot. Ultima zi a festivalului UNTOLD a fost o altă zi memorabilă pentru cei peste 100.000 de fani care au fost invitați să descopere Universul UNTOLD și să combine realul cu imaginarul.
Pentru a treia zi consecutiv, cea de-a 8-a ediție a festivalului UNTOLD a fost una memorabilă, trăită cu o bucurie uriașă de cei peste 110.000 de fani din toată lumea care au celebrat alături de artiștii preferați, muzica și bucuria de a fi împreună cu prietenii.
A doua zi UNTOLD a fost o experiență absolut extraordinară pentru cei peste 115.000 de fani entuziaști ai festivalului, veniți din peste 100 de țări din întreaga lume. Într-un spectacol fascinant, mainstage-ul UNTOLD s-a metamorfozat într-un tărâm uriaș al bucuriei și al emoțiilor intense, pe care toți cei prezenți le-au trăit alături de cei mai
Peste 95.000 de fani veniți din toată lumea, cei mai cunoscuți artiști, DJ de top, personaje fantastice deprinse dintr-o lume magică, acrobați internaționali, animatori, dansatori au celebrat împreună prima zi a festivalului UNTOLD. Seara de joi a fost cu adevărat magică și pentru fani, dar și pentru artiștii ajunși la cele opt scene ale festivalului
În fiecare vară, sute de mii de fani scriu, împreună, un nou capitol din cea mai frumoasă experiență de festival. Pentru cea de-a 8-a ediție, creatorii UNTOLD prezintă un nou concept creativ captivant, The Light Phoenix. În timpul celor patru zile de festival, orașul Cluj-Napoca devine epicentrul muzicii și al magiei, în care fiecare participant
UNTOLD, aflat în topul celor mai mari festivaluri din lume, se pregătește să scrie povestea celei de-a 8-a ediții, în perioada 3 – 6 august. Creatorii UNTOLD dezvăluie detalii importante cu privire la accesul la eveniment, sistemul de plată și sfătuiesc fanii să aleagă variantele de Check-in și Top-up online pentru a beneficia de un
În fiecare an, organizatorii UNTOLD reușesc să ofere un mix perfect de genuri muzicale cu cei mai talentați artiști și DJ din întreaga lume. Universul UNTOLD reprezintă o experiență memorabilă pentru pasionații de muzică. Una dintre premierele ediției de anul acesta este DJ BLISS, un artist care ajunge pentru prima dată la un festival european,
Organizatorii UNTOLD, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale verii, anunță că toate abonamentele pentru cea de-a 8-a ediție a festivalului sunt epuizate.
UNTOLD, unul dintre cele mai mari evenimente muzicale din Europa, se pregătește să scrie istorie în acest an cu o ediție memorabilă. Toti cei care nu au reusit sa-si achizitioneze un abonament pentru editia din acest an a festivalului UNTOLD mai au la dispozitie foarte scurt timp. Festivalul este 99% sold out si mai sunt disponibile
Anul acesta NO.MAD, comunitatea de freelanceri fondată în București, și-a propus să aducă freelancerii și antreprenorii la nivel local împreună. După pandemia din 2020, numărul freelancerilor a crescut exponențial și pe lângă asta, datorită digitalizării, s-a produs o migrare masivă din marile orașe către orașele de provincie.
Proiectul RoWay-NorMania a intrat într-o nouă fază: după o serie de concerte educative susţinute în judeţul Sibiu şi patru flashmob-uri puse în „scenă” în diverse spaţii ale oraşului Sibiu, a venit momentul ca muzicienii implicaţi în acest proiect să preia ştafeta culturală. Astfel, în perioada 6 – 15 iulie 2023, cei 11 muzicieni susţin concerte
Festivalul UNTOLD, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din lume, se pregătește să deschidă porțile universului său magic în perioada 3-6 august pentru zecile de mii de fani și pentru cei peste 250 de artiști naționali și internaționali. Experiența din acest an va fi una memorabilă pentru fiecare dintre cele patru zile de festival.
Actor, regizor, caricaturist și scriitor, Horațiu Mălăele va primi Premiul de Excelență la Gala de Închidere TIFF.22.
Primele 10.000 de bilete pentru o zi la cea de-a 8-a ediție a festivalului UNTOLD s-au epuizat la scurt timp după ce au fost puse în vânzare.
Un moment așteptat de fanii UNTOLD a sosit, organizatorii anunță line-up-ul pe zile și pun în vânzare primele bilete pentru o zi de festival. Cei care vor să se distreze în universul magic al unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume au posibilitatea de a se înregistra pentru a-și achiziționa bilete pentru o zi