lansare Archive
„Dragonul de apa” – Lansare de carte cu Anthony Ervin
Editura Pilot Books lansează pe 5 decembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, autobiografia celebrului înotător Anthony Ervin – „Dragonul de apă” – scrisă împreună cu Constantine Markides. Alături de cei doi autori, la eveniment vor mai participa doi invitați speciali: David Popovici și antrenorul său, Adrian Rădulescu. Discuția va fi moderată de jurnalistul Radu
Teodora Brody prezintă la Timișoara „Rhapsody”
Teodora Brody este o interpretă vocală capabilă să vrăjească publicul din întreaga lume prin arta sa, care cuprinde și depășește jazz-ul, muzica clasică și muzica rădăcinii ei românești. Pentru cel mai recent album al său, „Rhapsody”, Teodora Brody și-a unit forțele cu una dintre cele mai formidabile orchestre ale lumii – London Symphony Orchestra –
Bookfest deschide un festival de carte la Târgu Mureș
Salonul de Carte Bookfest revine la Târgu Mureș cu o ediție spectaculoasă, bogată în evenimente: lansări de carte, dezbateri, întâlniri cu personalităţi de seamă și sesiuni de autografe. Între 26 și 29 septembrie, la Teatrul Național Târgu Mureș, îi puteți întâlni pe Radu Aldulescu, Dan-Liviu Boeriu, Denisa Comănescu, Dennis Deletant, Tudor Ganea, Octav Gheorghe, Ciprian Mihali, Radu Paraschivescu,
Bookfest deschide capitala cărților bune
Salonul Internațional de Carte Bookfest își deschide porțile pentru pasionații de lectură pe 29 mai începând cu ora 10.00 și ca de fiecare dată, intrarea este liberă în toate cele cinci zile ale evenimentului. Între 29 mai și 2 iunie, veți putea găsi la Bookfest circa un milion de volume, sute de titluri noi, aproximativ 300 de lansări de carte și dezbateri, și peste 60
Warner Bros. Discovery lansează Max în România pe 21 mai
Warner Bros. Discovery (Nasdaq: WBD) a anunțat astăzi că Max, serviciul său îmbunătățit de streaming, va fi lansat în primele țări europene, inclusiv în România, pe 21 mai. Max aduce într-un singur loc titlurile de neratat de pe HBO Max, emisiunile captivante de divertisment reality din portofoliul de branduri Discovery și competițiile premium Eurosport, pentru a
Dracula Film Festival – Dracula Fantasy Con și Ziua Gopo
Ajunsa la editia a XI-a, experienta Dracula Film Festival se imbogateşte de anul acesta cu Dracula Fantasy Con, eveniment ce reuneste sub acelaşi acoperis (fizic si ideatic) artisti, creatori si promotori ai fanteziei in cele mai variate declinari, de la comics-uri si carti pana la jocuri video si Fantasy Art, indiferent ca in public se
Bookfest anunță o ediție spectaculoasă la Brașov
Salonul de Carte Bookfest revine la Braşov cu o ediție de toamnă bogată în lansări de carte, întâlniri cu personalităţi de seamă şi sesiuni de autografe. Între 19 şi 22 octombrie, la Aula Universității Transilvania (str. Iuliu Maniu nr. 41A), publicul braşovean este aşteptat în număr cât mai mare la Bookfest pentru întâlnirea cu peste
Bookfest – Timișoara devine capitală literară
Salonul de Carte Bookfest aniversează zece ediții în Timișoara și promite publicului un eveniment de gală, aducând invitați de seamă, cele mai noi apariții editoriale și cele mai bune oferte, la Centrul Regional de Afaceri CRAFT (Bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22), între 30 martie și 2 aprilie 2023.
Invitați de marcă și evenimente speciale la Dracula Film Festival 2022
La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura
Petre Ionutescu lanseaza “Murmur”
“Murmur”, cea mai noua calatorie audio-vizuala propusa de artistul timisoarean Petre Ionutescu a.k.a. Trompetre, este o experienta care fixeaza timpul si fiinta in bolta apei peste care cerul incolteste lumina.
“Os de peste”, lansat in cinematografe in Martie 2022
Lungmetrajul „Os de peste/ Fishbone”, regizat de Dragomir Sholev, productie Bulgaria – Romania, va fi lansat in cinematografele din Romania pe 25 martie 2022.
Warner TV se lanseaza in Romania
Warner TV se lanseaza oficial in acest weekend in Romania. Din 23 octombrie, noul post de televiziune promite „Entertainment Nelimitat”.
Entertainment Nelimitat din 23 Octombrie la Warner TV
Warner TV se lanseaza oficial in Romania pe 23 Octombrie sub sloganul „Entertainment Nelimitat”. Noul post de televiziune va inlocui TNT in cadrul unui amplu proces de rebranding la nivel european.
Ana Ularu, colaborare cu Oigan (Kumm)
Intre premiera serialului Netflix Tribes of Europa si filmarile pentru o noua serie americana, Ana Ularu, invitata de Oigan, muzician veteran al scenei indie din Romania (Kumm, Robin & The Backstabbers, Moon Museum), este vocea celui mai recent single compus si produs de artist, Meteorologie, care face parte de pe viitorul album, Antimaterie, lansat de casa de discuri independenta Underdog Romania.
”Babyteeth: prima iubire” se lanseaza online pe 18 Decembrie
”Babyteeth: Prima iubire” va fi lansat online in Romania pe canalul de vimeo al Bad Unicorn si pe eventbook.ro.
Lansarea volumului de sonete ,,Paingul Orb”
Centrul Cultural Reduta Brasov si Editura Arania Brasov pregatesc un eveniment cultural on-line: lansarea oficiala a volumului de sonete ,,Paingul Orb” cu Adrian Munteanu in calitate de autor si interpret, in 11 Decembrie, ora 19.00, pe canalul de youtube.
NEVERSEA 2021 va avea loc intre 8-11 Iulie
Fanii celui mai mare festival de pe plaja din Romania, Neversea, au ales. A patra edtie a festivalului va avea loc in perioada 8 – 11 Iulie 2021.
Ce filme vor mai fi lansate in 2020
Nu prea multe, evident, avand in vedere si contextul actual. Iar pandemie se adauga, din pacate, la lipsa totala de inspiratie de la Hollywood. Dar cine stie, poate lipsa banilor ii va invata si pe ei niste lectii.
Tradatorul, din 21 Februarie in cinema
Tradatorul / Il traditore, filmul reputatului cineast italian Marco Bellocchio, care spune povestea lui Tommaso Buscetta, primul informator din interiorul mafiei siciliene a anilor ‘80, ajunge din 21 Februarie pe marile ecrane din Romania, distribuit din Independenta Film.